Vrăjitoarea trebuie să moară – Nonficțiune

Datorită naturii lor provocatoare, adesea de natură sexuală, povești ca Ienupărul și Prințesa care nu putea să râdă au fost lăsate deoparte, rămânând pierdute pentru posteritate. Aceste povești pătrunzătoare, cu un caracter puternic, fac totuși parte din bogata zestre a basmelor și a artei povestirii. Ele conțin, de asemenea, semințele poveștilor pe care le cunoaștem și le prețuim, inclusiv Cenușăreasa, Hansel și Gretel și Frumoasa Adormită.

Când cele trei vizite s-au sfârșit, când cele trei sarcini au fost îndeplinite cu succes și cele trei dorințe s-au împlinit, basmul se încheie cu toată lumea – exceptând-o, poate pe vrăjitoare – trăind fericiți până la adânci bătrâneți.” – Vrăjitoarea trebuie să moară. Psihologia basmului, Sheldon Cashdan

Știm puține lucruri despre contextul în care Magelan și a lui Beatriz s-au căsătorit în 1517 dar dacă au fost uniți de iubire transcendentală, atunci erau un cuplu ciudat. Este adevărat că un tânăr arhiduce de la curtea imperială din Viena introdusese inelul cu diamant ca simbol de logodnă cu aproximativ 40 de ani înainte, dar această modă a fost rezervată patriciatului și chiar și acolo, s-a răspândit puțin. De obicei, știrea unei căsătorii iminente se răspândea când sarcina alesei începea să se vadă.” – A world lit only by fire. The medieval mind and the Renaissance. Portrait of an age, William Manchester

În procesele vrăjitoarelor, combaterea dovezilor sau apărarea cu martori erau inadmisibile. În orice caz, era aproape imposibil să aduci un alibi credibil pentru vrăjitoarele acuzate (…). Spre exemplu, în mai multe cazuri, soțul a atestat că soția dormea în brațele lui chiar în momentul când a fost acuzată că dansa cu Diavolul la un Sabbath al vrăjitoarelor; arhiepiscopul explica însă că un demon i-a luat locul soției lui. Soții nu își puteau imagina că puterile lor de percepție puteau să depășească capacitatea Satanei de a înșela.” The demon-haunted world. Science as a candle in the dark, Carl Sagan

Cu secole înainte ca Steinbeck să pedepsească vrăjitoarele prin Catherine din La răsărit de Eden, demistificând puterea lor, poveștile populare, basmele, omorau vrăjitoarele, iar epoca modernă occidentală (sec. XV – XVIII) vedea una dintre cele mai agresive forme de violență de gen și isterie în masă, hrănită cu superstiții și dogmă creștină: vânătoarea de vrăjitoare. Între 35000 și 100000 de femei au murit sub eticheta de vrăjitoare, arse pe rug sau sub diferite forme de tortură marcate de misoginism: „Erau elemente puternice erotice și misogine – așa cum te-ai aștepta într-o societate reprimată sexual, dominată de bărbați, în care inchizitorii se trăgeau din rândul preoților oficial celibatari. Procesele analizau cu atenție calitatea și cantitatea orgasmelor din presupusele copulații cu demoni sau Diavolul, precum și natura membrului acestuia. Însemnele diavolului se găseau cel mai des pe sâni sau părțile intime (…). Ca rezultat, părul pubian era ras iar organele genitale erau inspectate cu atenție exclusiv de inchizitori bărbați”, așa cum ne arată Carl Sagan în The demon-haunted world. Science as a candle in the dark.

Această perioadă a coincis cu marile descoperiri geografice și, în paralel, cu slăbirea influenței catolicismului, în urma unor revoluții sociale treptate.

Înainte de a se ajunge aici, spațiul occidental a traversat însă Evul Mediu, când personalitatea cea mai proeminentă a Europei, Carol cel Mare, primul împărat al Imperiului Roman Sfânt, era el însuși analfabet. În Evul Mediu european, o fată de 17 ani care rămânea nemăritată, ajungea să fie în casa părinților ei o „spinster”, o fată bătrână ce împingea în spatele casei piatra de moară pentru a măcina cerealele. Tot în Evul Mediu, majoritatea oamenilor mureau acolo unde se nășteau, în jurul vârstei de 35 de ani, motiv pentru care nu erau necesare numele de familie, ci mai degrabă apelative derivate din ocupațiile sau atributele fizice ale lor (Smith – fierarul, în spațiul englez, sau Everard – curajos ca un urs sălbatic, în spațiul germanic). Hărțile erau o raritate, fiind neaccesibile populației largi și, în contextul analfabetismului larg răspândit, clericii dețineau adevărul absolut, inscripționat în Biblii în limba latină. Mintea superstițioasă a Evului Mediu va fi zguduită puternic de Renaștere și o serie de descoperiri și mișcări sociale premergătoarea societății moderne.

În primul rând, marile descoperiri, începând cu Magelan, au dus la cartografierea din ce în ce mai precisă a lumii și combaterea euro-centrismului doctrinei creștine. Magelan a plecat la drum pe 20 septembrie 1519, cu credința de partea lui și cu scopul de a cuceri de la portughezi pentru Carlos I, Împăratul Sfântului Imperiu Roman, insulele Moluce, situate între Sulawesi și Noua Guine. A încercuit Pământul accidental și, paradoxal, a pavat terenul pentru slăbirea discursului creștin asupra genezei lumii. Tot accidental va descoperi și Columb America, torturându-i pe localnici să jure că ei sunt urmașii lui Ginghis Han, convins fiind că se afla în Indii. Tot el, un bărbat al epocii lui, i-a torturat pe amerindieni pentru a se converti la creștinism. Tot creștinismul a fost mare pierzător în lupta pentru emancipare de sub gândirea medievală. Revoluția protestantismului a reprezentat deci un al doilea pas important din revoluția Renașterii. Dincolo de Jean Calvin și Martin Luther, decizia lui Henric al VIII-lea de a rupe relațiile cu Papa de la Roma și de a-și crea propria religie, anglicanismul, pentru a putea divorța și a se recăsători cu Anne Boleyn, a reprezentat un pas pivotal spre slăbirea influenței catolicismului în Europa. Descoperirea presei lui Guttenberg și creșterea nivelului alfabetizării, precum și impunătoarea revoluție renascentistă în arte, au schimbat pentru totdeauna gândirea europeană – a se vedea A world lit only by fire. The medieval mind and the Renaissance. Portrait of an age, William Manchester.

În mijlocul acestor zguduiri, catolicismului a mizat pe superstiții medievale pentru a hrăni goana după vrăjitoare, deși cronicile au consemnat și că bărbații care vroiau să scape de o soție nedorită, puteau pur și simplu să o acuze de vrăjitorie pentru a scăpa de ea. Pentru că, de când este lumea, Vrăjitoara trebuie să moară, ne arată Sheldon Cashdan. Cashdan este cercetător în domeniul psihologiei clinice la Universitatea Carolina de Nord. El trasează istoria basmelor contemporane cât mai departe în trecut pentru a releva conexiunea dintre basme, morala vremurilor de atunci și psihologie.

Tot el ne arată, printre altele, că basmele clasice de astăzi sunt povești de demult, menite de fapt pentru urechile adulților mai degrabă decât pentru copii, fiind pilde transmise pe cale orală de generațiile dinainte. Mai mult chiar, formula de povestire din spatele basmelor se joacă de fapt, dintr-o prismă psihologică, cu drama atașamentelor și fricilor noastre de bază, precum abandon, foame, invidie, lăcomie sau lene.

Variantele contemporane ale basmelor clasice sunt cele transmise către noi de frații Grimm sau Charles Perrault, ambii editând poveștile culese astfel încât să devină mai accesibile unui public mai conservator și din ce în ce mai tânăr, odată cu creșterea nivelului de alfabetizare și tehnologizarea procesului de imprimare de cărți. Anul 1847 a fost în acest sens un an de cotitură pentru industria cărților, când americanul Richard Hoe a înlocuit modelul vechi de presă greoaie și scumpă cu o presă modernă. Noua presă avea un sistem rotativ rapid, denumită și presa web sau „lightning press”, presa fulger, capabilă să imprime 18000 de foi pe ambele părți, într-o singură oră. Pentru a hrăni noua presă, germanii au găsit și soluția: foi realizate din pulpă lemnoasă.

În transmiterea basmelor clasice, sunt deci lăsate deoparte povești sau porțiuni din povești despre incest, crime, sexualitate, viol și alte practici sancționate de societate. Se păstrează însă și astăzi anumite aspecte, precum tema canibalismului în Hansel și Gretel, abandonați de părinți în pădure pentru a se salva pe ei înșiși, mai degrabă decât pe copii, de la foamete. Sau tema vanității, prezentă în Albă ca Zăpada, atât de partea reginei cele rele cât și de partea protagonistei. Adesea, anti-eroina trebuie să moară, uneori agresiv, pentru că este un simbol pentru tot ce era întunecat și necurat în niște societăți construite pe superstiții. De altfel, această imagine a vrăjitoarei ce trebuie ucisă s-a perpetuat până azi, mizând pe compulsia de a fi curat – Dorothy învinge vrăjitoarea pur și simplu aruncând apă pe ea. Deci pentru Cashdan, basmele clasice reprezintă povești universale despre luptele oamenilor cu natura umană iar triumful de la final, un vis împlinit.

Vrăjitoarea trebuie să moară. Psihologia basmului, Sheldon Cashdan, editura Trei, 2009.

A world lit only by fire. The medieval mind and the Renaissance. Portrait of an age, William Manchester, Back Bay Books, 1993.

The demon-haunted world. Science as a candle in the dark, Carl Sagan, Balantine Books, Random House, 1996.

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.