Visul american al lui Pascal Avram „Pat” Covici (1885-1964)

„Dragă Pat,

Ai venit deasupra mea în timp ce ciopleam o mică figurină din lemn și mi-ai spus „De ce nu îmi faci și mie ceva?”

Te-am întrebat ce vrei și mi-ai spus „O cutie”.

„Pentru ce?”

„Să pun chestii în ea”.

„Ce chestii?”

”Orice ai tu”, mi-ai zis.

Ei bine, iată-ți cutia. Aproape tot ce am este aici și tot nu este plină. Durere și entuziasm sunt înăuntru, și sentimente bune și rele și gânduri rele și bune – plăcerea formei și disperare și indescriptibila bucurie a creației.

Și peste toate aceste lucruri sunt gratitudinea și iubirea pe care le am față de tine.

Și cutia încă nu este plină.

John.”

În deschiderea romanului La răsărit de Eden (1952), John Steinbeck a consemnat această dedicație, pentru editorul lui, evreul român născut la Botoșani, Pascal Avram „Pat” Covici, care i-a fost colaborator timp de 40 de ani.

Această dedicație a fost consemnată oarecum organic, după ce, pe toată perioada de scriere a acestui roman, cei doi au ținut legătura. Pe 29 ianuarie, 1951, John Steinbeck a început să scrie romanul La răsărit de Eden. De la această dată și până în noiembrie, când l-a finalizat, Steinbeck a consemnat procesul de scriere, împreună cu notițe meticuloase, într-un caiet albastru. Acest caiet a inclus și scrisori zilnice, scrise în fiecare dimineață, către editorul, confidentul și prietenul său, Pascal Covici. În acest moment, Covici era deja o forță creativă majoră la Viking Press, după ce i-a descoperit și publicat la propria editură (Pascal Covici, Inc Imprint) pe autori precum Gene Fowler, Wyndham Lewis, Clifford Odets, Nathanael West sau Steinbeck.

Cunoscut pentru prieteni și drept „kai”, Covici s-a născut la Botoșani pe 4 noiembrie, 1885. La 12 ani, a emigrat la Chicago alături de tatăl și mama sa (Wolf Covici și Schifra Barish), unde șase frați de-ai lui aveau câteva magazine de comerț. Deși Covici a studiat și la Universitatea din Michigan, și la cea din Chicago, el nu a absolvit niciuna dintre ele și a lucrat o perioadă în magazinele fraților lui.

În acest aspect, biografia lui coincide cu cea a lui John Steinbeck care, hotărât să devină scriitor încă din liceu, a preferat să renunțe la Universitatea Stanford pentru a-și asuma diferite poziții de muncitor necalificat, convins fiind că doar așa va ajunge să descifreze lumea despre care vroia să scrie. La fel ca Steinbeck, Covici a reușit deci să schimbe literatura universală chiar și fără o diplomă universitară, identificând scriitori cu potențial și pariind pe talentul lor, din calitatea de editor, carieră pe care și-a început-o în 1922, cu o mică editură și proiecte editoriale în ediții limitate.

După ce a publicat timp de câțiva ani un ziar lunar în Florida, și-a creat propria editură la Chicago, alături de un partener de afaceri, Billy McGee. Editura publica doar cărți în ediții limitate, de colecționar. Unul dintre cele mai controversate proiecte din acea perioadă a fost și publicarea cărții autobiografice a lui Ben Hecht, în 1922. Cartea a fost considerată de autorități obscenă iar editorii, împreună cu Ben Hecht și Wallace Smith, ilustratorul cărții, au fost arestați și eliberați în urma unei amenzi de 1000$ – echivalentul a aproximativ 15000$ astăzi.

Sub o nouă firmă creată câțiva ani mai târziu alături de un alt partener, Donald Friede, a publicat și romanul The Well of Loneliness (Izvorul singurătății), de Charles MacArthur, carte care i-a adus și succes dar și scrutinitatea Societății din New York pentru suprimarea viciului (New York Society for the Suppression of Vice), care însă a decis că romanul nu era obscen.

Despre această perioadă, partenerul lui de afaceri, Friede, declara că Pat le trimitea scriitorilor mai mult bani decât scotea din firmă pentru propriul salariu, precum scriitorului Richard Aldington, care locuia în Anglia și pe care Pat nu îl cunoscuse niciodată. Deși această nouă editură, Covici-Friede, publica și autori cu succes comercial, precum doi câștigători ai premiului Nobel pentru literatură – John Steinbeck și François Mauriac, în urma unor investiții riscante și a crash-ului financiar din 1929, editura nu a putut să supraviețuiască.

Atunci când afacerile lui au dat faliment, în 1938, Covici s-a mutat la Viking Press. Viking Press fusese fondată de Harold K. Guinzburg și George S. Oppenheim, cu scopul de a publica inițial opere de nonficțiune și ficțiune care să treacă dincolo de preferințele efemere ale publicului și care să supraviețuiască în timp.

Ajuns la Viking Press, a fost urmat de John Steinbeck și alți scriitori, publicând Fructele mâniei în 1939, roman premiat cu premiul Pulitzer. La această editură, Covici a lucrat la Viking Portable Library cu autori precum Joseph Campbell, Ludwig Bemelmans, Gilbert Highet, Lionel Trilling, Arthur Miller, George Gamow, Shirley Jackson, Willy Ley, Marianne Moore și Saul Bellow.

La moartea lui, pe 14 octombrie, 1964, Covici avea 75 de ani. Steinbeck declara: „Pat Covici era mai mult decât prietenul meu. Era editorul meu. Doar un scriitor poate să înțeleagă cum un editor bun îți este tată, mamă, profesor, diavol personal și dumnezeu personal. Pentru aproape 40 de ani, Pat a fost colaboratorul meu și conștiința mea. A cerut de la mine mai mult decât aveam și astfel, m-a determinat să fiu mai mult decât aș fi fost fără el.” La moartea lui, dincolo de moștenirea literară, Pascal Covici i-a lăsat în urmă și pe soția lui, Dorothy Soll, cu care s-a căsătorit în 1917, pe fiul său, Pascal Covici Jr., și doi nepoți. În New York, familia lui a locuit pe 90 Morningside Drive.

Alte dedicații și scrisori pentru Covici:

***

Saul Bellow în deschiderea romanului Herzog: „Lui Pat Covici, unui editor minunat și, chiar mai mult, unui prieten generos, această carte îi este dedicată cu afecțiune.”

***

Ultimul roman al scriitoarei Shirley Jackson, We Have Always Lived in the Castle (1962), este de asemenea dedicat lui Covici.

***

În ianuarie, 1940, John Fonte a suferit un accident de mașină, slăbindu-l fizic pentru luni întregi. Covici i-a trimis 300$ pentru a-și acoperi o parte din cheltuieli. Pe 29 mai, 1940, Viking Press i-a extins contractul de autor, cu un avans de 500$. Mai jos, scrisoarea prin care a acceptat oferta:

2904 Manhattan Ave,
Manhattan Beach, Calif.
June 3, 1940

Dragă Pat-

Nici nu are rost să îți spun, sunt teribil de fericit că ai luat această decizie. Ajunge atât. Mulțumirile mele profunde pentru încrederea și entuziasmul tău. Poți să contezi pe mine să mă ridic la așteptările tale. Îți voi scrie cel mai bun afurisit de roman pe care l-ai publicat vreodată. Și vorbesc serios. Voi scrie o carte care vor face ca romanele lui Steinbeck să pară alune mici. Păstrează scrisoarea asta. Așteaptă. Recitește-o în doi ani. Vei vedea…

Uite, Pat, am un nou titlu, o mină de aur,  un titlu teribil de bun. DRAGO RED. Ăsta-i, Pat. Drago Red. Bum. Odisea unui Wop aduce prea mult cu iisus cărând o cruce pe un deal. Drago Red are flash și entuziasm. Drago Red. Bum.

Acceptarea acestei cărți mă mobilizează ca un șut în fund neașteptat. Deodată, totul a devenit clar. În curând, îți voi trimite schița romanului și wow, ce carte, a țâșnit în mine ca ceva ce țâșnește din pământ. Am totul în vârful degetelor mele. Așteaptă și vei vedea, o să-ți placă, e bun…

Iată și alte povești. The Wrath of God și Hail Mary trebuie să fie incluse. Sunt măsura credinței mele și își au locul aici…

Iată ordinea pe care o prefer:

Alter Boy
A Wife For Dino Rossi
Home Sweet Home
Jakie Shaler’s Mother
Big Leaguer
The Odyssey Of A Wop
Charge It
My Mother’s Goofy Song
The Road To Hell
Bricklayer In The Snow
One Of Us
The Wrath Of God
Hail Mary
(A Night in Venice)

Știu că nu ai A Night In Venice și cred că nu ai nici Big Leaguer. Doar așa, îți trimit și The Postman Rings and Rings, care a fost publicat în The Mercury. Cred că este o operă decentă și dacă ai nevoie de material, poate fi inclusă. A Night In Venice este destul de lungă (cam 6500 de cuvinte), și a apărut într-un capitol din Ask the Dust, într-o variantă revizuită mult. Ți-o pot lăsa dacă o vrei. Singurele pentru care insist să fie incluse neapărat sunt Hail Mary și The Wrath Of God

Cele mai bune urări de la mine și Joyce,

John

De citit mai mult:

Thomas Fensch: Steinbeck and Covici, The Story of a Friendship, Paul s Eriksson (August 1, 1984).

3 June (1940): John Fante to John Steinbeck, The American Reader.

Pascal Covici Correspondence, 1888-1964, An Inventory of His Correspondence at the Harry Ransom Humanities Research Center.

Photo: Pascal Covici on a chair, Berenice Abbott/Getty Images

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.