Mic dejun la Tiffany (1950), Truman Capote – Ficțiune

În Mic dejun la Tiffany, Truman Capote deschide temporar o fereastră în viața lui Holiday „Holly” Golighty, o lolita de New York. Un maestru al romanului scurt, Capote prezintă în Mic dejun la Tiffany o poveste aparte, fără un început sau un final anume, o poveste care are rolul exclusiv de a o picta pe Holly așa cum este ea: aparent, Holiday Golighty, Călătoare, cum stă scris pe cartea ei de vizită, despre care poți spune, de la distanță că „plutea în brațele lor ca o eșarfă.” (p. 27). Dar Holly are și multe alte fețe și în esență, Micul dejun la Tiffany este despre cum să privești viața în ochi fără frică și despre cum să îți cauți propriul drum, indiferent de ce găsești în labirintul din jurul tău.

Pe numele ei adevărat Lulamae Barnes, Holly Golighty este impulsivă, cochetă, excentrică, cu părul colorat în mai multe culori, sufletul petrecerilor și o socialite în New York-ul anilor 50. Precum multe alte tinere din Upper East Side, Holly nu are propriu-zis nicio meserie și reiese din acțiunile ei că este escortă, deși acest cuvânt nu este rostit niciodată.

Acțiunile din Mic dejun la Tiffany încep în punctul în care fostul vecin al lui Holly, fotograful I.Y. Yunioshi, revine din Africa cu o sculptură care seamănă leit cu Holly, datată din decembrie, 1956. Astfel, naratorul, vecinul lui Holly, un scriitor debutant, este abordat de Joe Bell, patronul unui bar din apropierea apartamentului lui Holly, pentru a discuta pe tema dispariției lui Holly.

magda-fou-572354-unsplash

© Foto: Magda Fou

Aflăm astfel că Holly a dispărut în condițiile în care fuseseră acuzată de complicitate cu mafiotul Sally Tomato, închis la Sing Sing, pe care îl vizita în fiecare zi de joi pentru a-i da raportul meteo – informații codate despre afacerile lui din exterior. În sens invers, Truman Capote ne-o prezintă pe Holly Golighty, din perspectiva naratorului nenumit, căruia însă Holly îi spune Fred – după fratele ei.

Aflăm astfel că Holly este volatilă în privirea și inimile celorlalți, fiecare având o părere diferită. Totuși, pentru O.J. Berman, un impresar care ar fi putut să o ajute pe Holly cu o carieră la Hollywood, Holly „Nu-i o impostoare pentru că e o impostoare autentică. Chiar crede în toate tâmpeniile în care crede.” (p. 51). Tot O.J. Berman este frustrat pentru că Holly a refuzat ajutorul lui de a-i deschide calea spre o carieră de actriță, povestind cu necaz: „Îmi spune: ca să reușești, trebuie să vrei, iar ea nu vrea, iar eu îi spun: bine, și ce dracu’ vrei, iar ea răspunde c-o să îmi zică de cum află și ea.” (p. 55) Este clar însă că „Minte cu atâta tupeu încât poate că nu mai știe nici ea.” (p. 54) iar Mag Wildwood, un fotomodel popular, o consideră o rivală.

Prin prisma prieteniei cu naratorul, descoperim însă o altfel de Holly. Dacă ar să o rezumăm pe Holly în vreun fel, ne putem opri asupra acestei fraze: „Eu, una, nu pot. N-o să mă obișnuiesc niciodată cu nimic.” (p. 32).

Holly pare dură și loială până în pânzele albe și nu ar trăda un prieten „nici dacă s-ar demonstra c-a otrăvit o mănăstire întreagă.” (p. 167). Însă, spre deosebire de celelalte femei din jurul ei, Holly este autentică în relațiile cu bărbații din jurul ei, după cum mărturisește chiar ea: „Pur și simplu m-am educat singură să îmi placă bărbații mai în vârstă și ăsta a fost cel mai inteligent lucru pe care l-am făcut vreodată.” (p. 33). De altfel, ea aderă unui cod de onoare ce pare ciudat ținând cont de stilul ei de viață: „Să fii orice, dar nu un laș, un prefăcut, un escroc sentimental, o curvă; mai degrabă, aș vrea să am cancer decât o inimă necinstită. Ceea ce nu înseamnă că sunt pioasă. Cancerul poate să te omoare, dar cealaltă chestie sigur te omoară.” (p. 136)

Și totuși, față de narator, Fred, așa cum îi spune ea în amintirea fratelui ei despre care vorbește afectuos, se arată vulnerabilă. Prima oară, vorbind despre stările ei, cu inima roșie și refugiul într-o vizită la Tiffany: „-Nu, spuse ea încet. Ai inimă albastră când te-ai îngrășat sau când plouă prea mult. Ești trist, asta-i tot. Dar când ai inima roșie e oribil. Ești speriat și te trec sudorile, dar nu știi de ce ți-e frică. Doar simți că o să ți se întâmple ceva îngrozitor, dar nu știi despre ce e vorba. Ai avut vreodată astfel de stări?” (p. 66). De altfel, pare chiar să vadă cu mai multă claritate decât naratorul situația lui actuală, fiind și el la rândul lui întreținut de o femeie bogată: „Ai o imaginație costisitoare. N-o să dai de mulți oameni care să îți cumpere colivii.” (p. 103). Într-un alt moment de vulnerabilitate, Holly are o criză de isterie atunci când află că fratele ei a murit și este furioasă când José decide să nu se mai căsătorească cu ea, în urma scandalului cu mafiotul Sally Tomato.

Deși Holly vede lumea limpede, acțiunile ei ne arată că, dincolo de spiritul de rătăcitoare, Holly caută constant locuri în care să evadeze, se simte vulnerabilă atunci când o privește cineva îndeaproape, iar locul ei ideal este la Tiffany: „-Am încercat cu băutura. Am încercat și cu aspirine. Rusty crede că fumez marijuana, și chiar am fumat o vreme, dar n-are niciun efect, doar mă face să chicotesc. Cel mai mult mă ajută să mă sui într-un taxi și să mă duc la Tiffany. Mă liniștește pe loc tihna și splendoarea de acolo.” (p. 67)

Naratorul, scriitorul nostru, este infatuat și fascinat de ea, petrecând timp împreună, deși Holly nu vorbește niciodată despre ea, Impulsivă și trăind mereu în prezent, îl duce la o sesiune de furat mărunțișuri, după care el notează: „Afară, am fugit cale de câteva străzi ca să adăugăm ceva dramatism situației; dar și pentru că, așa cum am descoperit, o hoție reușită te înveselește.” (p. 91)

Alte personaje:
José Yberra-Jaegar este un afacerist și politician brazilian, cu aspirații la președenția Braziliei. Inițial logodnicul lui Mag Wildwood, înainte de a deveni logodnicul lui Holly. La adresa lui, autorul notează să: „Poate că, așa cum ni se întâmplă multora dintre noi când ne aflăm într-o țară străină, José nu era în stare să cântărească oamenii, să-i așeze pe adevăratul lor loc, așa cum ar fi făcut la el acasă; de aceea, i se părea că toți americanii sunt la fel.” (p. 93)
Deși se poartă frumos cu ea, și nu este un șobolan, Holly recunoaște că nu este soțul ideal pentru ea, în ciuda faptului că este un bărbat arătos: „Părea clădit cu dichis, capul cu păr castaniu și silueta de toreador aveau o anume precizie, o perfecțiune asemenea unui măr, unei portocale, unui lucru alcătuit fără greșeală de natură. Se adăugau, ca o notă decorativă, un costum englezesc, apă de colonie discretă și, ceea ce era și mai neobișnuit la un sud-american, o anume timiditate.” (p. 78)

I.Y. Yunioshi este vecinul lui Holly, iritat constant de petrecerile ei și de faptul că sună la interfonul lui, de fiecare dată când își uită cheile – adică mai tot timpul. Este fotograf pentru o revistă celebră și își dorește să o fotografieze și pe Holly, dar nu reușește să o convingă.

Mag Wildwood este un fotomodel, prietena și rivala lui Holly. Cele două locuiesc împreună o perioadă dar Mag nu își dă seama că Holly se folosește de ea pentru a-i plăti chiria. Faptul că este bâlbâită și toantă îi dă culoare acestui personaj.

Doc Golighty este un veterinar din Tulip, Texas, care îi mărturisește naratorului că adevăratul nume a lui Holly este Lulamae Barnes, că s-a căsătorit cu ea pe când ea avea 14 ani și că a avut grijă de cei patru copii ai lui pe când ea și fratele ei, Fred, locuiau la ferma lui. Deși Holly se culcă cu el atunci când vine la New York, îl trimite acasă în Texas singur.

Unul dintre cântecele fredonate de Holly Golighty:
„Nu vreau să dorm, Nu vreau să mor, Vreau doar să cutreier pe-ntinsul unui nor.” (p. 29)

Un sfat de la Holly Golighty:
„Dacă unui bărbat nu-i place baseballul, atunci trebuie să îi placă mult caii, iar dacă nu-i plac nici una, nici alta, oricum s-a terminat, înseamnă cu nu-i plac nici fetele.” (p. 63)

Stilul romanului

Truman Capote (30.09.1924-25.08.1984) a crescut în adâncimea sudul americii, în Alabama, sudul fiind și o temă prezentă în romanele sale, cu nostalgia, coșmarul și lentoarea tipice. Recunoscut pentru romanele scurte și personajele colorate, Truman Capote rămâne și în Mic dejun la Tiffany fidel stilului său: realism psihologic, cu elemente fantastice. Capote reușește să creeze personaje fragile și puternice în același timp, care trăiesc în spațiul claustrofob dintre imaginea proiectată în public, ca un scut, și fața adevărată, pitită în spate.

Ar putea să pară că Mic dejun la Tiffany este un tratat fulger despre de ce să nu iubești o ființă sălbatică. Dar, în ciuda exteriorului dur, în ciuda volatilității, în ciuda statutului de călătoare perpetuă, a exhibiționismului și a iubiților ei, Holly Golighty nu este o ființă sălbatică. Se prea poate să fie cel mai vulnerabil personaj creat vreodată de Capote, pierdută pe drumul spre un loc căruia să îi aparțină.

Și dacă ar exista o lecție anume de învățat de la Holly este să nu faci compromisuri care să îți facă inima mai mică și să mergi înainte, cu curaj,

milles tendresses.

Citate memorabile:

„Să fii orice, dar nu un laș, un prefăcut, un escroc sentimental, o curvă; mai degrabă, aș vrea să am cancer decât o inimă necinstită. Ceea ce nu înseamnă că sunt pioasă. Cancerul poate să te omoare, dar cealaltă chestie sigur te omoară.” (p. 136)

„Dar nu poți să îți dăruiești inima unei jivine: cu cât le dai mai mult, cu atât devin mai puternice.” (p. 120)

„Indiferent dacă vrem sau nu, e firesc să ne schimbăm.” (p. 95)

Copia noastră: Truman Capote (2018) – Mic dejun la Tiffany, editura Polirom, colecția Editura Polirom Esențial, trad. Constantin Popescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.