Mansfield Park, Jane Austen – Ficțiune

Publicat de James Egerton in 1814 în trei volume separate, Mansfield Park s-a vândut complet în 6 luni. Anterior, Jane Austen publicase Simț și sensibilitate (1811) și Mândrie și prejudecată (1813) astfel că, publicul a ramas surprins de eroina din Mansfield Park, Fanny Price, și de notele mai serioase din roman: moderația eroinei, apărarea preoției, critica sclaviei și, în general, aerul moralizator din Mansfield Park.

Dar această schimbare a stilului lui Jane Austen în Mansfield Park este în mare parte doar o maturizare și nu o îmblânzire. Deoarece Fanny Price reprezintă totuși eroina tipică a lui Jane Austen: își ascultă propria inimă și minte într-o lume prinsă într-o structură socială rigidă și profund patriarhală. Iar Jane Austen scrie, desi mai sumbru, cu tot atâta haz, ironie și talent despre cum să (nu) te îndrăgostești într-o lume în care nu ești stăpâna propriului destin.

Mansfield Park a fost scris între februarie 1811 și vara lui 1813, într-o perioadă când Jane mărturisise într-o scrisoare către Cassandra, sora ei mai mare și prietena ei apropiată, că „acum voi încerca să scriu despre altceva. Și va fi o schimbare completă de subiect”.

Pe atunci, Jane Austen avea deja peste 30 de ani, fusese nevoită să își schimbe casa de mai multe ori, devenise clar că nu se va căsători niciodată, se îndragostise de un tânăr preot care a murit la scurt timp după ce s-au cunoscut și trăia deja de câțiva ani din generozitatea fratelui ei.

Rezultatul a fost unul dintre cele mai sumbre romane ale ei, fiind considerat de critici o reflecție a maturității lui Jane.

Astfel că personajele din Mansfield Park sunt tot mici nobili, vecinii și prietenii lor însă, spre deosebire de romanele precedente, Jane nu accentuează viața lor socială, ci moralitatea acțiunilor lor. De altfel, Mansfield Park s-a înscris perfect în curentul momentului când o resurecție a mișcării evanghelice incita la o reformă morală. Jane Austen însăși, arogantă față de evanghelici cu cațiva ani în urmă, îi scria acum nepoatei sale că „nu sunt deloc convinsă că nu ar trebui să fim cu toții evanghelici”.

Fanny Price, este personajul principal din roman, o tânără care crește la Mansfield Park, casa familiei lui sir Thomas Bertram. Lady Bertram este sora mamei lui Fanny Price, iar la Mansfield Park locuiesc și copiii acestora, Tom, Edmund, Maria și Julia. Fanny Price crește în umbra verișorilor ei.

De-a lungul romanului, se conturează un contrast între frații Mary Crawford și Henry Crawford și Franny Price și Edmund Bertram. Mary și Henry sunt doi tineri bogați care strălucesc în societate și care obțin mereu ceea ce (și pe cine) își doresc. Henry Crawford, dincolo de a fi foarte bogat, este cult și fermecător. Nu de genul Făt-Frumos ci poate ca fratele geaman și wicked a lui Făt-Frumos. Cel pentru care ai fi chiulit în liceu și care te-ar fi convins să fumezi pentru prima oară.

Edmund însă este exact opusul, înalt și frumos, cult și menit să devină preot – fiind al doilea fiu născut, nu avea să moștenească averea și trebuia să își găsească o profesie. Însă Edmund este șters și tăcut, cu siguranță genul de băiat care ți-ar fi cerut solemn permisiunea înainte să te sărute – și ar fi spus mulțumesc! după. Și în propriile lui cuvinte, „nu este pic de haz în natura mea”. La fel și Fanny. Este nici frumoasă, nici urâtă, mai degrabă tăcută, solemnă chiar, aproape invizibilă.

O lume departe de lumea din Mândrie și prejudecată, de care Jane Austen se temea că ar fi „prea superficial & luminos & strălucitor”. Nu. În Mansfield Park strălucitor înseamnă imoral. Așa cum Edmund observa despre captivanta Mary Crawford „mintea ta strălucitoare nu poate fi serioasă nici față de subiecte serioase” (p. 70).

mike-wilson-406534
©Foto: Mike Wilsonn CCL.

Și totuși Fanny Price păstrează verticalitatea tuturor eroinelor lui Jane Austen. Fanny Price refuză propunerea în căsătorie a lui Henry Crawford, pentru a-și urma propria inimă. Și deși înclinațiile inimii ei sunt astăzi de neconceput – este îndrăgostită de Edmund, verișorul ei primar!, faptul că își ascultă inima reprezintă un element de modernitate extravagant pentru societatea britanică a secolului XIX: Fanny Price îl judecă pe Henry Crawford după caracterul și nu după averea lui. De neconceput pentru o fată săracă, care a crescut și trăiește din generozitatea rudelor ei. Astfel că, în urma refuzului ei repetat față de propunerea lui Henry și a tentativelor familiei Bertram de a o face să se răzgândească, Sir Thomas o numește, în mod repetat, și menit ca și insultă, „wilful” – încăpățânată.

În Regatul Unit al secolului XIX, primul fiu născut moștenea toată averea familiei iar ceilalți fii trebuiau să își găsească profesii, ca preoți, avocați, doctori, ori în armată sau în negustorie. Fiicele dobândeau o casă și un mijloc de trai prin căsătorie. Familiile fără copii băieți își pierdeau averea, după moartea tatălui, către primul băiat născut al fratelui tatălui, sau către un verișor, într-un sistem pur patriarhal. Astfel că refuzul lui Fanny Price nu este doar o încăpățânare, este potențial o sentință la sărăcie.

Ceea ce o face pe Fanny Price cu atât mai modernă. Da, în Mansfield Park Jane Austen critică deschis moralitatea oamenilor din acele timpuri – Julia se căsătorește în ascuns, Maria, acum căsătorită cu Rushworth, fuge în lume cu Henry Crawford, care însă nu se va căsători cu ea, iar Edmund o refuză într-un final pe Mary Crawford, care pe cât este de fermecătoare, pe atât este de rece, ambițioasa și calculată. În Mansfield Park, moralitatea este egală cu a-ți face datoria și nu cu a-ți urma pornirile și dorințele.

Dar Jane Austen scrie Mansfield Park cu aceeași ironie cu care a scris toate romanele ei. Doamna Norris și lady Bertram sunt două personaje absolut hilare – într-un mod cât se poate de subtil, prima prin pura răutate gratuită, a doua, prin simplul fapt că trăiește pur și simplu într-o lume paralelă. Și deși principala critică adusa lui Jane Austen a fost că romanele ei conturează universuri restrânse la câteva personaje și câteva familii, ce ar putea fi mai curajos decât să te uiți la lumea din jurul tău așa cum este, în special situația tinerilor, și să scrii despre asta?

Dar în Mansfield Park, Jane Austen nu s-a oprit aici. Fanny Price pare interesată de comerțul cu sclavi atunci când face o referire subtilă la afacerile lui sir Thomas în Antigua (Caraibe):

„-Nu m-ai auzit aseară când l-am întrebat despre comerțul cu sclavi?

– Ba da – speram chiar ca această întrebare să fie urmată de multe altele. I-ar fi plăcut unchiului tău să fie întrebat mai multe.

– Am dorit tare mult să o fac – dar era o tăcere asurzitoare”.

Jane Austen. Mansfield Park, Wordsworth Classics, London, 2007 – p. 157

Ceea ce părea o observație neutră, devine clar o critică când aflăm, la finalul romanului, că sir Thomas era acum „obosit de ambiție și de conexiuni mercenare”.

La începutul anilor 1800, comerțul cu sclavi era o afacere profitabilă. La apogeu, aproximativ 74000 de oameni erau vânduți ca sclavi din Africa în America și noile colonii iar jumătate dintre ei erau transportați pe vase britanice. Vasele plecau din Regatul Unit încărcate cu nimicuri – obiecte de manufactură, ajungeau în Africa, le schimbau pe oameni, și plecau spre America sau noile colonii, unde vindeau sclavii mai departe, pe bunuri și bani, sau îi păstrau ca sclavi pe propriile plantații. Precum în Antigua, de unde se extrăgea în principal zahăr. Este clar deci că Jane Austen era la curent cu aceste noi realități și că le condamna.

Imblânzită sau nu, Jane Austen reușește în Mansfield Park să construiască o lume vie, unde găsești pe cine să iubești și pe cine să displaci și ceva de râs și ceva de visat. Și te desprinzi puțin mai fericită că te-ai născut într-o epocă în care să fii wilful nu este neaparăt ceva rău. Și o epocă în care ai luxul de a fi stăpâna și stăpânul propriei inimi. Aproape că îi poți ierta lui Jane Austen finalul abrupt cu care a închis Mansfield Park.

De citit când: afară este frig și vrei să pleci departe.

Copia noastră: Jane Austen. Mansfield Park, Wordsworth Classics, London, 2007. Cu prefața lui Ian Littlewood, Universitatea din Sussex.

PS Despre condițiile de viață ale sclavilor pe vasele care făceau comerț cu sclavi, puteți citi aici descrierea reverandului Robert Walsh în Abode a Slave Ship (1829).

PPS Cea mai captivantă adaptare a romanului Mansfield Park, o producție Miramax. Cea mai mare modificare față de carte constă în conturarea personajului Fanny Price. În film, pare mai degrabă Elizabeth Benneth din Mândrie și prejudecată, decât Fanny Price din Mansfield Park. Și cu multe alte modificări, mai mult decât binevenite, inclusiv o scena suuuper romantică.

Lasă un răspuns