Mândrie și prejudecată (1813) Jane Austen – Ficțiune

Mândrie și prejudecată ne duce în lumea micii nobilimi din societatea britanică din timpul Regenței. Dar Mândrie și prejudecată ne duce mai ales într-o călătorie emoțională alături de protagonista Elizabeth Bennet pe drumul anevoios spre iubirea adevărată și spre o gândire necoruptă de cei din jur. Totul într-o societate construită pe diferențe de statut social demarcate de mândrie și prejudecată, Jane Austen scrie un roman modern prin structură, spiritul critic și temele abordate, contemporan epocii georgiene prin accentele moralizatoare și etern, prin universalitatea poveștii de dragoste și umorul sarcastic – căutăm până la urmă cu toții să fim profund îndrăgostiți (violently in love, p. 153), nu-i așa?

Cei doi protagoniști, Elizabeth Bennet și Fitzwilliam Darcy, se fac vinovați în egală măsură de mândrie și prejudecată, la fel ca și personajele secundare, însă în moduri diferite. Elizabeth Bennet este a doua fiică din cele cinci ale domnului și doamnei Bennet, mici nobili care locuiesc pe domeniul Longbourn, în Hertfordshire. Într-o perioadă în care proprietățile și banii erau moșteniți pe cale masculină, principala grijă a doamnei Bennet este să își mărite fetele, pe când principala grijă a domnului Bennet este să fie lăsat în pace. De altfel, dincolo de umorul sarcastic depășit doar de cel al lui Elizabeth, domnul Bennet este un tată absent, după cum recunoaște însăși Elizabeth.

jyotirmoy-gupta-1079642-unsplash

Jane, sora cea mai mare, este cunoscută ca fiind o frumusețe iar frumusețea ei este egalată doar de spiritul ei împăciuitor, până la ingenuitate. Elizabeth (Lizzy) nu epatează prin frumusețe însă are un spirit independent, un apetit pentru plimbări în natură și lectură, precum și o predilecție spre a spune cu încăpățânare exact ce gândește. Mary își petrece timpul citind cărți religioase și exersând piese la pian, profitând de orice ocazie ivită pentru a oferi un sfat moralizator, pe când Katherine (Kitty) crește sub influența Lydiei, mezina. Iar Lydia „era o fată robustă, bine crescută, de cincisprezece ani, cu pielea frumoasă și o dispoziție cordială (…). Avea un spirit animalic și un aer natural de auto-importanță.” (p.47).

Astfel că familia Bennet și celelalte personaje sunt aruncate într-un vârtej de baluri, vizite și protocoale sociale, având în centru povestea de dragoste dintre Jane și domnul Bingley, și Elizabeth și domnul Darcy.

Mândrie și prejudecată este cel de-al doilea roman publicat de Jane Austen, în ianuarie, 1813. La fel ca și celelalte romane semnate de Austen, lumea micii nobilimi este prezentată cu spirit critic aplecat asupra politeții de carton specifică epocii, asupra inegalității statutului dintre femei și bărbați, și asupra practicii căsătoriei ca și aranjament mercantil, pe fondul emergenței unei clase mijlocii a burgheziei – les nouveaux riches pentru aristocrații născuți într-un șir lung de succesiune.

Și totuși, personajele create de Jane Austen în Mândrie și prejudecată sunt personaje-tip care transcend societatea Regenței britanice, până în prezent:

– Jane, tânăra bine voitoare până la ingenuitate;

– domnul Bennet, tatăl absent;

– colonelul Wickham, tânărul fermecător, un mercenar emoțional care caută doar relații din care poate să câștige, tipic tânărul irezistibil pentru care ai chiuli de la cursuri, ți-ai face un tatuaj cu numele lui și ai petrece vreo doi ani încercând să îl uiți;

– Lady Catherine, doamna care este doamnă doar prin statut și nimic altceva;

– Lydia, tânăra hedonistă care trăiește doar pentru prezent;

– vărul Collins, tânărul lipsit de mândrie, care trăiește pentru a servi și flata, la antipodul lui Darcy și Elizabeth;

– Fitzwilliam Darcy, tânărul care le are pe toate, poate cu excepția darului conversației, și care îți face genunchii să ți se înmoaie și să exersezi cum ți-ar sta cu numele lui de familie;

– și Elizabeth Bennet, tânăra care își ascultă propria conștiință înainte de orice altceva și care este puțin arogantă dar plină de viață și bunăvoință.

Însă poate că Lizzy este cel mai modern personaj, în sensul în care, spre deosebire de eticheta epocii, se poartă în public exact cum se poartă și acasă, fără să construiască o persoană publică și o persoană privată, lucru observat și de mama ei, doamna Bennet: „Lizzy, amintește-ți unde ești și nu fii așa de nesăbuită cum ești acasă.” (p. 45)

maria-teneva-1145320-unsplash

Despre iubire și alte lucruri mercantile

„Este un adevăr universal valabil că un domn aflat în posesiunea unei averi bune trebuie să își dorească o soție.” (p.1). Astfel deschide Jane Austen Mândrie și prejudecată, introducându-ne direct în tema mare a romanului: căsătoria în timpurile de atunci, pe fondul unor prejudecăți împământenite la nivel social dar perpetuate la nivel individual.

Date fiind înlăturarea femeilor din linia moștenitorilor și lipsa generală a drepturilor civile și politice a femeilor, o căsătorie bună sau rea putea face diferența dintre bunăstare și sărăcie. Așadar, în Mândrie și prejudecată, precum și în celelalte romane ale lui Jane Austen, căsătoria este mai degrabă o chestiune mercantilă decât un act de dragoste. Educația liberală a fetelor Bennet apare astfel în contrast cu societatea din jur, ele nefiind presionate de tatăl lor să se căsătorească pentru avere.

Apariția domnilor Bingley și Darcy la țară după ce domnul Bingley închiriază domeniul Netherfield angrenează o suită de evenimente care vor genera mai multe cupluri. Însă în această căutare a iubirii sau a căsătoriei, se evidențiază diferențele dintre surorile Bennet și societatea care le înconjoară. Îndrăgostită de dl. Bingley, Jane Bennet este pe punctul de a-l pierde deoarece, având o fire mai timidă, Bingley este convins de cei din jur că Jane nu îl place. Dar Charlotte Williams, prietena lui Lizzy, prezentată drept o fată bătrână lipsită de frumusețe sau farmec, insistă că o femeie ar trebui să arate mai multe sentimente decât simte, pentru a cuceri un bărbat, pe când Lizzy o susține pe Jane să fie exact cum este ea.

Și deși Charlotte pare că are dreptate atunci când Jane îl pierde pe Bingley, Jane Austen aduce totul spre un final fericit. În același ton, refuzul lui Lizzy de a accepta cererea în căsătorie a verișorului lor, Dl. Collins, ne arată spiritul modern, liberal, în care surorile Bennet sunt crescute. Până și fuga Lydiei cu Wickham, deși scandaloasă și reparată printr-o căsătorie negociată în detaliu, este tot un act de rebeliune modern în spirit.

Dar, dacă povestea de iubire dintre Jane și Bingley este marcată de neînțelegeri și distanță (socială și fizică), povestea dintre Lizzy și Fitzwilliam este marcată de mândrie și prejudecată, deci o distanță asumată moral, la nivel individual. Începe de altfel de la neînțelegerea lui Lizzy față de caracterul exhibat de dl. Darcy în public și chiar de la propriile lui cuvinte, precum: „Comportamentul meu ar putea fi luat drept răzbunător. Buna mea opinie, odată pierdută, este pierdută pentru totdeauna.” (p.61)

Astfel, ea concluzionează: „Iar defectul dumneavoastră este o propensitate să urâți pe toată lumea.

Iar al dumneavoastră, spuse el cu un zâmbet, să îi înțelegeți greșit pe ceilalți, cu încăpățânare.” (p. 61)

Însă noi știm deja că Darcy este primul care își recunoaște față de sine însuși cât de mult este atras de Lizzy, deși în acest punct, dată fiind familia Bennet și rudele lor burgheze (un avocat și un comerciant), el gândește astfel: „(…)Darcy nu fusese niciodată atât de fermecat de vreo femeie așa cum era de ea. Chiar credea că, dacă nu ar fi fost legăturile ei inferioare, ceea ce simțea ar fi fost cu adevărat periculos.” (p. 54)

În ciuda fermității cu care Elizabeth Bennet îl judecă și clasează pe dl. Darcy drept o persoană mândră și răzbunătoare, este totuși conștientă și de propriul ei neajuns, într-o discuție cu Charlotte:

„Dacă pot spune asta, are tot dreptul să fie mândru.

Asta este foarte adevărat, răspunde Elizabeth. Și aș fi putut să îi scuz mândria dacă nu ar fi deranjat-o pe a mea.” (p. 19)

Astfel, urmărim tranziția dlui. Darcy de la „Este tolerabilă, dar nu suficient de chipeșă să mă tenteze pe mine și nu am dispoziția necesară pentru a da atenția unor tinere domnișoare neglijate de alți bărbați.” (p. 10) și a lui Elizabeth, „Era cel mai mândru, cel mai dezagreabil bărbat din lume.” (p. 9), la iubire adevărată, reunindu-se în similaritatea lor de a nu încerca să epateze în public: „Niciunul dintre noi ne exhibăm față de străini.” (p. 188)

Mândrie și prejudecată & feminism

Un succes comercial instant, Mândrie și prejudecată este memorabil datorită umorului personajelor, în special al domnului Bennet și al lui Elizabeth Bennet, deși întreaga carte este scrisă pe un ton umoristic, dl. Collins fiind poate cel mai hilar personaj. Ca și marcă de feminism avangardist, surorile Bennet sunt atașate propriilor idei romantice. În special Lizzy, folosește un umor sarcastic neiertător, inclusiv la adresa propriei persoane dar și a societății în general și nu se lasă intimidată nici de statut, nici de circumstanțe în a spune ce gândește. De la „Mă întreb cine a descoperit primul eficacitatea poeziei în a alunga dragostea!” (p. 47), la „Ai permisiunea mea să îl placi. Ți-au plăcut alți bărbați mult mai proști.” (p. 13) sau „Ce sunt bărbații față de pietre și munți?” (p. 166)

Despre stilul romanului

Jane Austen scrie cu ușurință și umor fin, așa cum o confidentă ți-ar povesti cu pricepere ce s-a întâmplat la balul de aseară. În stilul ei propriu, Jane Austen își construiește povestea pe fondul unor realități omniprezente în romanele ei: sistemul patriarhal al drepturilor civile, instituția căsătoriei pe fondul acestor inegalități și căutarea iubirii adevărate în tot acest labirint potrivnic.

Romanul este structurat în 3 volume și 61 de capitole. Am putea numi primul volum (cap. 1 – 23) Mândria, capitolul în care cunoaștem personajele iar acestea sunt prinse în mirajul propriilor mândrii și prejudecăți iar volumul al doilea (cap. 24 – 42) Dezvrăjirea, capitolele în care dl. Darcy o cere în căsătorie pe Elizabeth care îl refuză, pentru a afla ulterior amândoi adevărul despre Wickham, ocazie cu care Lizzy reflectă asupra condiției familiei ei și felul rușinos cum se prezintă în lume. De-abia în ultimul volum (cap. 43 – 61), putem vorbi despre Iubirea adevărată, care este dincolo de mândrie și prejudecată, dincolo de statut dar nu dincolo de raționalitate.

O cititoare avidă, la fel ca și eroinele ei, Jane Austen pare să o fi construit pe Elizabeth Bennet asemănător lui Beatrice, din piesa Mult zgomot pentru nimic, William Shakespeare (1612), iar iubirea dintre Beatrice și Benedick crește precum cea dintre Elizabeth și Dl. Darcy, printr-un schimb viu de replici contradictorii. Beatrice a lui Shakespeare este o tânără independentă, isteață, care detestă ideea de căsătorie și chiar și bărbații. Elizabeth este și ea independentă, isteață și amuzantă și îi ține pe cei din jur la lumina propriei ei conștiințe. O altă asemănare poate fi găsită și între personajul Wickham și Joseph Surface, din piesa Școala scandalului (1777), de Richard Brinsley.

Realist și memorialistic, suntem duși subtil în Mândrie și prejudecată prin diferite niveluri de analiză și observație, de la societate, la familie, și apoi, nivelul individual. Personajele sunt credibile și vii. Povestit la persoana a treia singular, Jane Austen face distincția între vocea autorului și vocea interioară a personajelor – spre exemplu, atunci când povestește ca și autor folosește numele întreg al personajelor (Elizabeth, Katherine, Lydia), însă atunci când firul narativ coboară în mintea personajelor, sunt folosite numele de alint (Lizzy, Kitty) sau expresii anume folosite de personaje, așa cum putem observa în dialog (de exemplu, by the bye în discursul și gândurile Lydiei).

Tonul vădit moralizator rămâne accentul cel mai învechit al romanului, Jane Austen criticând astfel atât moravurile epocii, cât și căsătoria din motive materialiste dar și din dorință pură: „Tatăl ei, captivat de tinerețe și frumusețe, și aparența aceea de bună dispoziție și umor pe care o dau tinerețea, se căsătorise cu o femeie a cărei înțelegere redusă și minte antiliberală, au stins, foarte repede în căsătoria lor, orice afecțiune reală față de ea.” (p.250).

Astfel că, dincolo de universalitatea poveștii de dragoste dintre două persoane ale căror familii, educație și statut social le sunt potrivnice, Jane Austen construiește în Mândrie și prejudecată o poveste care ne învață să fim cumpătați în iubire și totuși să ne ascultăm inima – „Inima îi șopti că el făcuse asta pentru ea.” (p. 341) și să nu facem compromisuri dacă nu suntem cu adevărat profund îndrăgostiți.

Copia noastră: Jane Austen (2018), Pride and Prejudice, Harper Perennial, Olive Editions

© Foto: Rawpixel, Jyotirmoy Gupta, Maria Teneva

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.