Douăzeci de nuanțe literare ale iubirii

Jane Austen, Mândrie și prejudecată (1813):

„Nu mai pot să ascult în tăcere. Trebuie să îți vorbesc căci asta îmi este la îndemână. Îmi străpungi sufletul. Sunt pe jumătate agonie, pe jumătate speranță. Spune-mi că nu am venit prea târziu, că sentimentele atât de prețioase au dispărut pentru totdeauna. Mă ofer ție, din nou, cu o inimă chiar și mai mult a ta…Nu am iubit pe nimeni alta.”

*

Jane Austen, Emma (1815):

„Dacă te-aș iubi mai puțin, aș putea poate să vorbesc mai mult despre asta.”

*

Emily Brontë, La răscruce de vânturi (1847):

„Din orice-ar fi făcute suflete noastre, al meu și al lui sunt la fel.”

*

Charles Dickens, David Copperfield (1850):

„Era mai mult decât un om pentru mine. Era o Zână, o Silfidă, nu știu ce era – ceva ce nimeni nu mai văzuse vreodată și tot ceea ce toată lumea vroia. Am fost înghițit într-un abis de iubire într-un moment. Nu a fost nicio pauză chiar la margine, nu m-am uitat în jos și nici înapoi. Am dispărut, cu capul înainte, înainte să pot să îi spun vreun cuvânt.”

*

Lev Tolstoi, Război și pace (1869):

„Suntem adormiți până ne îndrăgostim.”

*

Lev Tolstoi, Anna Karenina (1877):

„A coborât, încercând să nu se uite prea mult la ea, de parcă ea era soarele și totuși, el o văzu, ca pe soare, chiar și fără să se uite.”

*

Virginia Woolf, Noapte și zi (1919):

„Te văd peste tot, în stele, în râu, pentru mine, ești tot ce există, realitatea în întregime.”

*

Ernest Hemingway, Scrisoare către Hash Richardson, (23 Decembrie 1920):

„Nu am vrut să te sărut de la revedere – asta a fost problema, am vrut să te sărut de noapte bună și asta este foarte diferit.”

*

John Steinbeck, Fructele mâniei (14 aprilie 1939):

„Înainte să-mi dau seama, spuneam deja cu voce tare, ‘La naiba! Nu există păcat și nu există virtute. Sunt doar chestii pe care oamenii le fac. Totul este parte din aceeași chestie….’Am zis, ‘Cum se numește asta, acest sp(e)rit?’ Și am zis, ‘Este iubire. Iubesc oamenii atât de mult, încât mai că pocnesc uneori…’M-am gândit, ‘De ce punem asta în cârca lui Dumnezeu sau a lui Iisus? Poate, m-am gândit, poate sunt toți bărbați și femei pe care-i iubim, poate acesta este Sfântul Duh, sfântul sp(e)rit, tot bairamul. Poate toți oamenii au un singur suflet și toată lumea-i parte din el’. Am stat acolo și m-am gândit la asta și deodată, am știut. Am știut în adâncul meu că este adevărat, și încă o știu.”

*

J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară (16 iulie 1951):

„Să nu povestești niciodată nimic, nimănui. Dacă o faci, va începe să-ți fie dor de toată lumea.”

*

J.D. Salinger, De veghe în lanul de secară (16 iulie 1951):

„Asta este problema cu fetele. De fiecare dată când fac ceva drăguț, chiar dacă nu-s cine știe ce când te uiți la ele, sau chiar și dacă sunt cam proaste, te îndrăgostești de ele, și apoi nu mai știi unde naiba ești. Fetele. Doamne Dumnezeule. Te pot înnebuni. Chiar pot.”

*

Ernest Hemingway, Bătrânul și marea (1952):

„Își aminti când prinsese în cârlig un pește dintr-o pereche de marlini. Peștele mascul o lăsa întotdeauna pe femelă să se hrănească prima iar peștele prins în cârlig, femela, s-a luptat sălbatic, panicată, cu disperare, ceea ce a epuizat-o rapid și în tot acest timp, masculul a stat cu ea, ocolind undița și înotând în cercuri, cu ea, la suprafață. A rămas atât de aproape încât bătrânul se temea că va tăia undița cu coada ascuțită ca o coasă și aproape de aceeași formă și dimensiune. Când bătrânul a prins-o și a lovit-o, ținând rapierul de partea cu șmirghelul și lovind-o în cap până s-a colorat aproape ca oglinzile pe spate, și apoi, cu ajutorul băiatului, a tras-o la bord, peștele mascul a stat lângă barcă. Apoi, când bătrânul curăța undițele și pregătea harponul, peștele mascul a sărit în aer lângă barcă, ca să vadă unde este femela și apoi a coborât adânc, cu aripile lui ca lavanda, aripioarele lui pectorale, deschise larg cu toate dungile ca lavanda la vedere. Era frumos, se gândea bătrânul, și a rămas.”

*

John Steinbeck, La răsărit de Eden (1952):

„Cred că o femeie este mai puternică decât un bărbat, mai ales dacă are iubire în inima ei. Cred că o femeie care iubește este indestructibilă.”

*

John Steinbeck, La răsărit de Eden (1952):

„Și cu respingere vine furia, și odată cu furia vine și o formă de răzbunare pentru respingere, și cu această crimă, vinovăția – și iată povestea umanității. Cred că dacă respingerea ar putea să fie amputată, omul nu ar mai fi ceea ce este. (…) Un copil, fiindu-i refuzată iubirea de care are nevoie, lovește pisica și își ascunde în secret vinovăția. Un altul, fură bani ca să devină iubit iar altul cucerește lumea – mereu vinovăție și răzbunare și mai multă vinovăție. Omul este singurul animal cu remușcări.”

*

John Steinbeck, Călătorii cu Charlie (1962):

„Un suflet trist te poate omorî mai repede. Mult mai repede decât un microb.”

*

Sylvia Plath, Clopotul de sticlă (14 ianuarie 1963):

„Dacă o iubești, am spus, atunci vei iubi pe altcineva, cândva.”

*

Louis de Bernières, Mandolinul Căpitanului Corelli (1994):

„Când te îndrăgostești, este nebunie temporară. Erupe ca un cutremur și apoi se potolește. Și atunci când se potolește, trebuie să luați o decizie. Trebuie să decideți dacă rădăcinile voastre vor deveni atât de împletite împreună încât este de neconceput că vă veți despărți. Pentru că asta este iubirea. Nu înseamnă să fii fără suflu, nu este entuziasm, nu este dorința de a vă împreuna în fiecare moment din zi. Nu este să stai trează noaptea și să-ți imaginezi că te sărută pe fiecare parte din corp. Nu…nu te înroși. Îți spun doar niște adevăruri. Pentru că asta înseamnă doar să fii îndrăgostit, ceea ce oricare dintre noi ne putem convinge că suntem. Iubirea este ceea ce rămâne, după ce a fi îndrăgostit se înăbușește. Nu sună foarte interesant, nu-i așa? Dar este!”

*

Boris Pasternak, Nicholas Sparks, Jurnalul (1996):

„Nu sunt cu nimic special, doar un om obișnuit cu gânduri obișnuite, care a trăit o viață obișnuită. Nu sunt monumente dedicate mie iar numele meu va fi uitat în curând. Dar într-un aspect am reușit atât de glorios cât oricine care a trăit vreodată: am iubit o altă persoană cu toată inima și sufletul meu. Pentru mine, asta a fost mereu îndeajuns.”

*

Anthony Doerr, Toată lumina pe care nu o putem vedea (2014):

„Îi dă părul de după urechi, o ridică deasupra capului lui. Spune că ea este pentru el un émerveillement. Spune că nu o va părăsi niciodată, nici într-un milion de ani.”

*

Sarah Perry, Șarpele Essex (2016):

„Ne iubim de atât de mult timp încât nu am fost niciodată bărbat și să n-o iubesc.”

Foto: Kseniya Petukhova, CC, 2020.

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.