Cele mai frumoase scrisori de dragoste

Scrisoarea lui Rukimini către Krishna, în Bhagavata Purana, a V-a vedă (scriptura hindusă), secolele XVI-XIX:

„O, Cel Mai Frumos dintre toate Lumile, am auzit despre Calitățile tale. Tuturor celor care ascultă și ale căror urechi le-ai penetrat, Tu le ștergi suferințele trupului lor. Celor care au ochi, le împlinești sensul vieții lor prin frumusețea Ta. Astfel că mi-am devotat fără rușine mintea Ție, Acyuta!”

Generalul Napoleon Bonaparte pentru Joséphine Bonaparte, anii 1790:

„Acum câteva zile, credeam că te iubesc; dar de când te-am văzut ultima oară, simt că te iubesc de o mie de ori mai mult. De când te știu, te ador din ce în ce mai mult, în fiecare zi; asta nu face decât să dovedească cât de mult se înșela La Bruyère în maxima lui: iubirea vine deodată. În natură, totul are propria viața și propriile cicluri de creștere. Te implor, lasă-mă să îți văd defectele: fii mai puțin frumoasă, mai puțin grațioasă, mai puțin blândă, mai puțin bună…”

Ludwig van Beethoven către Iubirea lui Nemuritoare (identitatea acestei persoane a rămas necunoscută), 1812:

„Chiar și culcat gândurile mele tânjesc către tine, Iubirea mea Nemuritoare, pe alocuri cu fericire, pe alocuri cu tristețe, așteptând ca Soarta să ne asculte și pe noi. Pot doar să trăiesc ori cu totul cu tine, ori cu totul fără tine.

Tânjind în lacrimi după tine – Tine – Viața mea – Totul – adio. O, iubește-mă în continuare – să nu te îndoiești niciodată de cea mai plină de fidelitate inimă

A iubitului tău

L

Aievea al tău.

Aievea a mea.

Aievea a noastră.”

Oscar Wilde către Lordul Alfred Douglas, anii 1890:

„Băiatul meu,

Sonetul tău este chiar încântător și este o minune că buzele tale roșii ca niște petale de trandafiri să fi fost făcute atât pentru nebunia muzicii și cântecului, cât și pentru nebunia sărutului. Sufletul tău subțire și vinovat se zbate între pasiune și poezie. Sunt sigur că Hyacinthus (n.r. zambila), pe care Apolo o iubea la nebunie, ai fost tu pe vremea grecilor.”

Zelda Fitzgerald către F. Scott Fitzgerald, anii 1920:

„Dragule – iubesc zilele acestea de catifea. Nu m-am putut decide niciodată dacă noaptea este un inamic amarnic sau un „mare patron” – sau dacă te iubesc mai mult în jumătățile de lumini etern clasice când se amestecă cu ziua sau în fanfara profund religioasă a miezului nopții sau în luxul miezului zilei. Oricum, te iubesc cel mai mult și m-ai sunat doar pentru că ai vrut să mă suni în seara asta – am mers pe firele de telefon două ore ținând iubirea ta ca o umbrelă ca să mă echilibreze. Dragul meu-”

Vita Sackville-West către Virginia Woolf, 1927:

„Am devenit doar un lucru care o vrea pe Virginia. Ți-am compus o scrisoare frumoasă în orele de coșmar ale nopții, dar acum a dispărut: îmi este dor de tine, într-un mod cât se poate de simplu, disperat și uman. Tu, cu toate scrisorile tale neproaste, nu ai scrie niciodată o frază atât de elementară; poate că nici nu ai simți-o. Și totuși cred că vei fi sensibilă la un mic spațiu. Dar l-ai îmbrăca într-o frază atât de excelentă încât și-ar pierde puțin din realism. În timp ce pentru mine totul este mult mai evident: îmi este dor de tine mai mult decât aș fi crezut; și eram pregătită să îmi lipsești destul de mult. Deci această scrisoare este doar un scâncet de durere. Este incredibil cât de esențială ai devenit pentru mine. Presupun că ești obișnuită ca oamenii să îți spună asta. La naiba cu tine, creatură alintată; nu te voi face să mă iubești mai mult dându-mă de gol așa – Dar draga mea, nu pot să fiu isteață și distantă cu tine: te iubesc prea mult ca să fiu așa. Prea sincer. Nici nu știi cât de distantă pot fi cu oamenii pe care nu-i iubesc. Am perfecționat asta ca pe o artă. Dar mi-ai dărâmat apărările. Și nici măcar nu îmi pare rău.”

the-love-embrace-of-the-universe-the-earth-mexico-myself-diego-and-senor-xolotl

Frida Kahlo, Îmbrățișarea drăgăstoasă a Universului, Pământul (Mexic), Diego, Eu, și Senor Xolotl, 1949.

Frida Kahlo către Diego Rivera, anii 1940:

„Diego.

Adevărul este atât de grozav, încât nu vreau să vorbesc, sau să dorm, sau să ascult, sau să iubesc. Să mă simt prizonieră, fără frică de sânge, în afara timpului și magiei, în propria ta frică, cu marea ta anxietate, și în fiecare bătaie a inimii tale. Toată această nebunie, dacă aș cere-o de la tine, aș sti, prin tăcerea ta, că nu ți-ar aduce decât confuzie. Îți cer violență, în prostii, și pe tine, tu, care îmi dai mie grația, lumina și căldura ta. Aș vrea să te pictez dar nu găsesc culorile, pentru că sunt atât de multe în confuzia mea, forma tangibilă a marii mele iubiri.

F.”

„Nimic nu se compară cu mâinile tale, nimic cu ochii tăi auriu-verzui. Corpul meu se umple de tine zile în șir. Ești oglinda nopții. Flashul violent al fulgerului. Umezeala pământului. Scobitura subrațelor tale este adăpostul meu. Degetele mele ating sângele tău. Toată bucuria mea este să simt cum viața izvorăște din floarea-fântână a ta pe care a mea o ține ca să umple toate cărările nervilor mei, care sunt ai tăi.”

Richard Burton către Elizabeth Taylor, 1964:

„Ochii mei orbi așteaptă cu disperare apariția ta. Tu nu îți dai seama, bineînțeles, E.B., cât de fascinant de frumoasă ai fost mereu și cum ai dobândit, în mod ciudat, o drăgălășenie specială și periculoasă.”

Patti Smith către Robert Mapplethorpe, 1989:

„Dragă Robert,

Adesea, când stau trează în pat mă gândesc dacă și tu ești treaz…M-ai scos din cea mai întunecată perioadă din viața mea tânără, împărtășind cu mine misterul sacru a ceea ce înseamnă să fii artist. Am învățat să văd prin tine și să nu compun niciodată un vers sau să desenez o curbă care nu vine din timpul petrecut împreună…După-amiaza trecută, când ai adormit pe umărul meu, am adormit și eu. Dar înainte de asta, după ce m-am uitat în jur la toate lucrurile tale și toată munca ta, și trecând în minte prin toți anii tăi de muncă, prin toată munca ta, mi-am dat seama că ești totuși cel mai frumos. Cea mai frumoasă operă dintre toate.

Patti.”

Johnny Cash către June Carter Cash, 1994:

„La mulți ani, Prințesă,

Îmbătrânim și ne obișnuim unul cu celălalt. Gândim la fel.

Ne citim mințile. Știm ce vrea celălalt fără să întrebăm. Uneori ne irităm unul pe celălalt un pic. Poate că uneori chiar credem că totul ni se cuvine.

Dar uneori, ca astăzi, meditez la asta și îmi dau seama cât sunt de norocos că îmi împart viața cu cea mai minunată femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Încă mă fascinezi și mă inspiri.

Mă influențezi în bine. Ești obiectul dorinței mele, motivul pământesc #1 al existenței mele. Te iubesc foarte mult.

La mulți ani Prințesă.

John”

Ea (Her), 2013, regia & scenariul Spike Jonze:

”Theodore: „Lui Chris al meu, m-am gândit cum aș putea să îți spun cât de mult însemni pentru mine. Îmi amintesc când am început să mă îndrăgostesc de tine, de parcă ar fi fost aseară. Stând dezbrăcată lângă tine în acel apartament mic, m-a lovit deodată că sunt o parte din ceva mult mai mare, ca părinții noștri, părinții noștri. Înainte de asta, îmi trăiam viața de parcă știam tot și deodată, lumina asta puternică m-a lovit și m-a trezit. Acea lumină ești tu. Nu îmi vine să cred că au trecut deja 50 de ani de când te-ai căsătorit cu mine. Și până în ziua de azi, în fiecare zi, mă faci să mă simt ca acea fată care eram atunci când ai aprins lumina pentru prima oară și m-ai trezit și am început această frumoasă aventură împreună. Aniversare fericită, iubirea mea, prietenul meu, până la final. Loretta.” Imprimă.”

Forma apei, Guillermo del Toro, 2017:

„Dacă ți-aș povesti despre ea, ce aș putea spune? Că au trăit fericiți până la adânci bătrâneți? Eu cred că da. Că au fost îndrăgostiți, că au rămas îndrăgostiți? Sunt sigur că așa este. Dar când mă gândesc la ea, îmi vine în minte doar această poezie, scrisă de cineva îndrăgostit, acum sute de ani în urmă:

Fiindu-mi imposibil să îți percep forma, te regăsesc peste tot în jurul meu. Prezența ta îmi umple ochii de dragostea ta. Îmi face inima smerită, pentru că ești peste tot.”

Cover Photo: Brooke Lark, 2019, CC.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.