Alte voci, alte camere, Truman Capote – Ficțiune

Despre cum să trăiești cu fantome și despre cum să crești mare.

Alte voci, alte camere ne ia prizonieri în viața lui Joel Knox, un puști de 13 ani, prizonier la rândul lui în Alabama post colonială. Îți mai amintești cum erai la 13 ani? Visele în ceața, entuziasmul, confuzia, nevoia de a aparține unui loc, nevoie de ieși în evidență, nevoia de a nu fi văzut, frica și furia. Am trecut cu toții prin propriul nostru ritual de maturizare (oare?) iar în acest prim roman publicat de Truman Capote gustăm un ritual aparte.

Joel Knox a rămas orfan de două ori și a fost salvat odată – sau cel puțin așa ar părea. Tatăl l-a abandonat la naștere iar mama lui moare cu puțin timp înainte de începerea poveștii. În timp ce locuiește cu mătușa lui Ellen, soțul ei și cei 5 copii ai lor, este „salvat” de tatăl lui care îl invită să stea la Skull`s Landing, ferma lui din Alabama – doar după un schimb lung de scrisori. Astfel ca Joel merge singur cu trenul către tatăl lui, cu niște bani și scrisoarea prin care tatăl lui l-a invitat să vină. Însă, ajuns acolo, tatăl lui nu este nicăieri. Își întâlnește mama vitrega – Miss Amy, pe vărul lui, Randolph, și angajații Zoo și Jesus Fever, dai și pe Idabel si Florabel Thompkins.

Încet, cu farmec și parfum în stilul lui Truman Capote, Alte voci, alte camere trece prin teme literare majore: pierderea inocenței, identitate sexuală, auto-descoperire, sau queerness. Și deși tragic în sine, nu firul narativ face ca acest roman să fie trist, ci personajele.

Toți, cu excepția lui Joel și Idabel, sunt fantome prinse în spațiul strâmt dintre cine ești cu adevărat, tu când ești singur, și cine ești tu când ești în public, tu-ul social. Iar la finalul cărții, chiar simți că majoritatea personajelor din carte trăiesc în acel mic spațiu, izolați de ceilalți în ei înșiși, și în același timp păstrând „toată noaptea între ei”.

Pentru Joel, totul pare a fi un vis, deja totul era un vis după ce mama lui a murit. Iar la Skulls Landing, nimic nu s-a schimbat. Toată casa îi pare lui Joel plină de secrete și fantome iar absența tatălui lui îl face pe Joel să simtă ca probabil nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor acestuia – deoarece tatăl lui l-a văzut cu siguranța atunci când a ajuns la ferma (așa își spune Joel).

Este chiar trist să îl vezi pe Joel devenind din ce în ce mai anxios. Și din ce în ce mai mincinos. Spune constant minciuni despre ce a făcut el la viața lui, unde a fost și cu cine, și își imaginează meserii exotice pe care le-ar putea face. Și deși triste dacă ne gândim cât de tare se amăgește Joel, aceste moment sunt adevărate cornucopii literare. Îl urmărim deci pe Joel în încercarea de își întâlni tatăl, de a se trezi din amorțeală și de a încerca să fie fericit.

toate rugăciunile lui din trecut au fost cerințe simple și concrete: Doamne, dă-mi o bicicletă, un cuțit cu șapte lame, o cutie de acuarele în ulei. Dar cum, cum să ceri ceva atât de nedefinit, atât de lipsit de sens, ca asta: Doamne, dă să fiu iubit” – p.58

Personaje care rămân cu tine

Vărul Randolph

Oamenii din oraș vorbesc despre Randolph cu un mic zâmbet pe față. Iese din camera lui de la fermă doar foarte rar și este mai mereu în halat. Randolph s-a născut mort (la propriu, asistenta a trebuit să-l pleznească până s-a trezit) și, așa cum recunoaște el însuși, nu s-a trezit niciodată de tot. Fără a intra în detalii, pot spune doar că i-am detestat amorțeala și îi detest lașitatea. Vorbește cu Joel despre lucruri despre care nu poți vorbi cu un puști de 13 ani, și este, în opinia mea, Mephisto lui Joel deci clar are și un efect catarctic asupra lui. Cel mai impresionant lucru spus de el „Mintea poate accepta îndrumări dar nu și inima iar iubirea, fără geografie, nu are limite”. Rămâne însă un las și nu poate da vina pe geografie pentru asta ;).

Idabel Thomkins

Idabel este atât de vie încât aproape te poți întinde să o iei de mână. Are o limbă ascuțită, este un freak iar locul ei este la închisoare. Nu a fost niciodată văzută în rochie, mama ei o strigă Foolishness, iar sora ei, Florabel, crede că are . Este plină de energie, mai băiețoasă și curajoasă decât Joel, este în stare să facă orice ca sa dovedească ca are tupeu și, mai important, este singura prietena a lui Joel. Și singura persoana pe care Joel nu o poate minți.

Skulls Landing

Este un personal de temut. Casa pare vie cu răutate și stă acolo, înghițind oameni, visele și voința lor. Are pereți acoperiți cu fotografii, oameni care trăiesc acolo și totuși „niciun suflet” nicăieri. Este o mare metaforă pentru viață. Și…it will freak you out.

cristian-newman-364529

Foto: Cristian Newman, CC, 2018.

Despre final

La un moment dat, Randolph încearcă în gluma să îi citească în palma lui Joel, care are pumnul strâns – eșuează, bineînțeles, fiind vorba de Randolph. Dar îi spune totuși lui Joel că „Nu ai auzit ce spun oamenii înțelepți? Tot viitorul există în trecut”. Iar sfârșitul este răspunsul lui Joel la această parabolă.

Despre stilul romanului

Romanul este o narațiune indirectă a lui Joel și nu aflăm nimic ce nu se naște din experiența lui. Aflăm gândurile lui, ce vede el, ce i se spune, ce aude. Din acest punct de vedere, cartea este extrem de personală, precum un jurnal narat la persoana a treia.

În ceea ce privește cititorii, este cu siguranță un roman pentru cititori vigilenți: suntem lăsați să facem singuri o sumedenie de conexiuni între întâmplări și personaje, filtrate prin mintea confuză a lui Joel, prin frânturile lui de gânduri și impresii.

În general, romanul este scris realist, cu aspecte de suprarealism gotic, în special în ceea ce privește personajul Skull’s Landing, vărul Randolph sau tema superstiției și fricii tipic sudului american. Indirect psihologic, se distinge o legătură aparte între Joel și natura din jurul lui, în special între Joel și flori, păsări mici, sau greieri. Această natură este și în contrast direct cu seceta afectivă din viața lui Joel și face ca romanul să fie la propriu parfumat și zglobiu.

Dar personajele sunt puternic conturate și vii, fie că sunt colorate precum Idabel sau fantasmatice, precum sunt majoritatea. Randolph este un puzzle, mai mult decât orice alt personaj iar tatăl lui Joel, o ghicitoare.

Întreaga interacțiune dintre personaje este puternic sincronizată și interconectată, pentru că atunci când ai 13 ani, orice cuvânt adresat ție are ecouri adânci în tine, nu-i așa?Acțiunea este dusă înainte de nevoia lui Joel de a rezolva misterul tatălui lui, ghicitoarea, dar, spre surprinderea lui, nu acesta este adevăratul final. În concluzie, Alte voci, alte camere este un roman genial prin simplitate, liric și dureros, surprinzător de apăsător dar și eliberator.

De citit: când te simți aproape adult și te chinui singur pentru asta.

Copia noastră: Truman Capote, Other Voices, Other Rooms, Penguin Books, London, 2004.

P.S. Truman Capote a mai scris și „The Grass Harp” (1951), „Breakfast at Tiffany’s (1958), „In Cold Blood” (1965), „Music for Chameleons” (1980) și „Answered Prayers” (1986). A fost crescut în sudul americii, între New Orleans, Alabama și New Georgia. A fost prieten încă din copilărie cu Harper Lee, scriitoarea romanelor „To Kill a Mockingbird” (1960) și „Go Set a Watchman” (2015).

P.P.S.

Lasă un răspuns