Niciodată la fel

Text: Luiza Popovici

Fotografie: Jordan Sanchez

„Când răspundeam la întrebarea ce meserie vrei să urmezi în viitor? mereu trebuia să mă confrunt cu tot felul de argumente cum că o fată în poziția mea nu poate să ajungă într-o funcție ca aceasta. Ei bine, din momentul în care am ascultat acel discurs, eram mai sigură ca niciodată că indiferent de cât de greu pare, nimic nu e imposibil și trebuie să reușesc.”

Luiza a fost pentru prima oară într-o tabără în anul 2012, an ce a coincis cu primul ei an într-un centru de plasament. Mai jos, ne explică ce a însemnat pentru ea genul acesta de experiențe, plecând de la tabăra din vara lui 2019, organizată de Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională – ADDIP.

Muzica e atât de tare în mașină, încât abia îmi aud gândurile. Totuși, nu mă deranjează. Îmi accesorizez ținuta cu un zâmbet larg, o atitudine pozitivă și pornesc la drum. Privesc pierdută pe geam cum trecem dintr-un oraș în altul, fără să țin cont de mulțimea de oameni ocupați, care încearcă să trăiască cum cred ei că e mai bine, toți ignorându-se între ei, privind în telefoane sau în pământ și ocolind privirile celorlați. În săptămâna ce urmează, voi lăsa tot ceea ce mă preocupă în mod normal să dispară și mă voi concentra pe ceea ce are această tabără să îmi ofere. Gata cu responsabilitățile zilnice, gata cu timpul pierdut pe rețelele de socializare și gata cu rutina. De azi mă voi axa pe mine, pe valoarea mea și pe ceea ce pot oferii și eu la rândul meu altora. Rolul acestei tabere este să mă ajute să mă relaxez, însă totodată și să îmi încarc bateriile cu energie pozitivă. Sunt gata să iau cu mine amintiri noi cu riscul ca bagajul meu să nu se mai poată închidă la final. Să înceapă tabăra!

Obișnuiesc să merg în tabere de ceva ani, dar cele organizate de echipa ADDIP își lasă o amprentă asupra mea de fiecare dată. Ei reușesc să ne transmită un mesaj important în doar câteva zile. Ne captează atenția și mai mult de atât, de obicei în ultima zi, ne dorim să mai rămânem încă puțin. Primele zile sunt o provocare de fiecare dată deoarece ne este mai greu să „spargem gheața” unii cu alții, însă cu pași mici ajungem să construim prietenii și să profităm de timpul pe care îl avem împreună. Eu personal sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care s-au implicat în organizarea taberei de vară din anul acesta pentru că știu că în spatele tuturor râsetelor și zâmbetelor pe care le observ în jurul meu, cu siguranță a existat un adevărat efort și multă dedicare. De câte ori am participat, am simțit că principalul obiectiv al lor este fericirea noastră, în ciuda multitudinilor de temperamente, iar acesta este motivul pentru care această tabără poartă pentru mine titlul de tabără specială.

În general, activitățile și premiile sunt un bonus, însă o astfel de experiența oferă mult mai mult de atât. Este vorba de cum reușesc să mă conectez, atât fizic, cât și emoțional, cu tabăra. Spre exemplu, o prezentare în Power Point de o oră și jumătate, care a fost transmisă de persoana potrivită, pe mine m-a mișcat atât de mult, încât îmi aduc aminte și astăzi. Contextul era următorul. În număr de 20 de adolescenți ascultam un întreg discurs care stătea la baza unei singure propoziții „Educația este șansa voastră!”. Ei bine, minutele acelea au fost pentru mine mai mult decât esențiale pentru a-mi reaminti cine sunt eu?

Mă simțeam de două ori mai motivată și încrezătoare. Știam că într-o zi eu o să ajung să îmi ating chiar și cel mai înalt obiectiv al meu. Atunci am înțeles că nimic nu este prea greu, atât timp cât îți dorești cu adevărat. În perioada aceea îmi doream să devin avocat. Îmi place descrierea unei persoane cu această funcție: „Un avocat e corect, inteligent, spontan, perseverent, creativ, sigur pe el” și lista poate continua. Ideea e că voiam să promovez astfel de valori și mai mult de atât, să mă reprezinte. Când răspundeam la întrebarea Ce meserie vrei să urmezi în viitor? mereu trebuia să mă confrunt cu tot felul de argumente cum că o fată în poziția mea nu poate să ajungă într-o funcție ca aceasta. Ei bine, din momentul în care am ascultat acel discurs, eram mai sigură ca niciodată că indiferent de cât de greu pare, nimic nu e imposibil și trebuie să reușesc. De atunci, am avut această idee în minte, care mi-a rămas și astăzi, diferența fiind că azi îmi doresc să experimentez mai mult, iar mai apoi să decid ceea ce vreau să fac, însă cu aceeași determinare.

De asemenea, am simțit această legătură emoțională și în ultima zi. Faptul că mai mulți adolescenți se strâng în jurul unui foc și profită din plin de ultimele ore împreună oferind îmbrățișări în stânga și în dreapta, m-a pus pe gânduri și am realizat că ceea ce văd este o urmare a taberei. Înseamnă că jocurile, plimbările, orele pe care le-am petrecut cunoscându-ne unii pe alții, atelierele creative, serile în care ne uitam la filme, toate acestea, au contribuit la aproprierea unor oameni. Oameni care la începutul taberei nu îndrăzneau să intre în vorbă unii cu alții. Înseamnă că toate aceste activități au fost gândite dinainte în așa fel încât la sfârșit să dea un rezultat și de cele mai multe ori, rezultatul există.

De obicei, toți învățăm cel puțin un lucru, indiferent de vârstă. De exemplu, eu am învățat să pierd.

Am ales să scriu aceste rânduri deoarece sunt conștientă că o tabără implică niște costuri, dar are un impact vizibil asupra unui adolescent. Este prilejul perfect să învățăm să ne exprimăm liber, să ne testăm creativitatea, să tolerăm, să ne oferim ajutorul, să experimentăm lucruri noi, să ne respectăm unii pe alții, calități, care sunt esențiale în societatea în care trăim. La prima vedere, pot părea lucruri banale, însă acordați-vă un minut și gândiți-vă câți dintre voi v-ați putut adresa unui public fără teamă sau câți ați ajutat pe cineva în nevoie fără să așteptați ceva în schimb? Partea bună e că toate au un început. De obicei, toți învățăm cel puțin un lucru, indiferent de vârstă. De exemplu, eu am învățat să pierd. Obișnuiam să mă supăr când nu reușeam să fiu eu cea care câștigă, însă cu timpul am înțeles că scopul tuturor jocurilor este să ne distrăm, nicidecum o competiție. Punctele ar trebui să ne motiveze să dăm tot ceea ce e mai bun din noi, nu să devenim rivali. Printre altele, am învățat să lucrez în echipă, să ascult și părerile celorlați, să ofer laude și să mă bucur pentru reușita altora. Pot spune că toate aceste tabere la care am participat au contribuit câte puțin la cine sunt eu astăzi.

Pe de altă parte, am stat să mă gândesc ce nu îmi place într-o tabără, însă nu găsesc ceva care să mă fii marcat. Eu cred că depinde foarte mult de atitudinea pe care o abordăm. De fiecare dată, aleg să dau o șansă taberei și să gândesc pozitiv. Eu merg pe premisa „ce gândești, atragi” și atunci indiferent de ce se întâmplă, mai ofer o a doua șansă și încep să mă adaptez situației. De cele mai multe ori, ne grăbim să dăm un verdict înainte să se termine de rostit o propoziție și din acest motiv, cumva, anticipăm rezultatul și imediat avem tendința să respingem activitatea. Ei bine, pot să afirm că singura parte mai puțin plăcută a unei tabere este dorul de casă. Oricât de frumos este într-o tabără, pentru mine „acasă” va fi mereu un loc în care mă simt confortabil, un refugiu primitor și prietenul meu cel mai bun.

De 7 ani, în fiecare zi am parte de un program, pe care îl respect și care, cu timpul, a devenit o normalitate. Am o oră la care mănânc zilnic, o oră la care mă pun să dorm, ore în care am grijă să-mi acopăr toate nevoile, inclusiv activități care mă relaxează, care mă distrează sau care mă provoacă. Ceea ce e special într-o tabără este faptul că în ciuda programului existent, este diferit de cel cu care sunt familiarizată. Este diversificat și în fiecare zi avem parte de altceva în comparație cu o zi obișnuită de acasă. De asemenea, cred că și atmosfera are un rol foarte important care ne ajută să ieșim din rutină. Prezența oamenilor noi, serile în care stăm și discutăm până târziu, râsetele controlate pentru că a trecut de miezul nopții și am promis că nu o să-i deranjăm pe ceilalți, mesele gălăgioase din cauza conversațiilor strigate dintr-un capăt în altul al mesei, toate aceste detalii conturează atmosfera taberei. Oricâte asemănări pot să existe între o tabără și casa din care venim, nu este același lucru. De fiecare dată, departe de casă ești liber să profiți de orice avantaje. Îți permite să iți lărgești orizonturile și îți reamintește că viața ta poate fii mult mai mult decât școala la care mergi, serviciul pe care îl ai, parcul cu care ești obișnuit, mall-ul pe care îl frecventezi cu prima ocazie și cofetăria din centrul orașului căruia îi cunoști meniul pe de rost.

În tabără, cineva își dedică propriul timp pentru a ne ajuta să înaintăm cu pași mici spre cea mai bună versiune a noastră.

O tabără nu este doar un loc în care te relaxezi. Ba mai mult chiar, la început poate părea o provocare deoarece am auzit prieteni de-ai mei spunând că le este frică să nu-și găsească locul și mai mult de atât, să nu reușească să-și facă prieteni, ceea ce nu e de condamnat.

Înțeleg perfect, însă întotdeauna există măcar o persoană care va fi acolo pentru tine, gata să te încurajeze. Suntem adolescenți și nu ne mai întâlnim încă o dată cu anii aceștia. Acum este momentul în care trebuie să profităm de orice oportunitate și să alegem să spunem mai des „da” provocărilor pentru că fiecare lucru din viața noastră se întâmplă cu un motiv. O persoană dragă mi-a spus recent că indiferent de circumstanțe, dacă ceva este pentru mine, într-un fel sau altul, va ajunge la mine, iar această frază o am în minte în fiecare zi de atunci. Încercați să gândiți pozitiv, dar nu pentru că e mai bine pentru ceilalți ci pentru că e mai bine pentru voi, în primul rând. Până la urmă, avem o singură viață, de ce să o trăim triști?

Cu alte cuvinte, mă simt împlinită că am reușit să particip în câteva tabere și că nu am rămas cu întrebarea cum ar fi fost dacă. Aceste mici experiențe mă ajută să cresc, să mă dezvolt și de cele mai multe ori să învăț ceva nou despre mine. De exemplu, într-o tabără mi-am dat seama că mă relaxează să pictez, ceea ce nu m-aș fi gândit până atunci, pentru că de multe ori când vine vorba de artă, mă simt ca o artistă neînțeleasă. Acum, nu aș spune nu unei astfel de activități. Vreau să punctez faptul că o tabără are rolul de a aprofunda lucruri sau noțiuni de zi cu zi, pe care le știm, dar pe care „nu avem timp” să le exersăm sau să le descoperim acasă . În tabără, cineva își dedică propriul timp pentru a ne ajuta să înaintăm cu pași mici spre cea mai bună versiune a noastră.

Mi se pare impresionant cum fiecare tabără reușește să îmbrățișeze un număr de suflete, pune și la pachet câte o doză pentru mai târziu și totuși resursele nu se termină. De ce? Pentru că de cele mai multe ori, în taberele cu copii și adolescenții, este turnat câte un butoi de iubire, dedicare și deasupra se așază cu grijă mult efort pentru a obține sute de zâmbete. Acestea fiind spuse, vreau să trimit un „mulțumesc” sincer tuturor persoanelor care se implică în organizarea taberelor, voluntarilor și tuturor celor care au și cea mai mică contribuție.

Închei printr-un sfat și anume, vă încurajez să faceți în fiecare zi ceva nou ce vă sperie sau care vă scoate din zona voastră de confort. La mine, tabăra este bifată deja. Voi ce mai așteptați?

*Acest articol a fost publicat inițial în revista ielele, ritualuri – ediția de toamnă, apărută la nivel național pe data de 13 septembrie, 2019. Reeditat în iunie, 2020.

** Realizat cu sprijinul ADDIP și DGASPC Brașov.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: