Shinrin-yoku, vindecare prin îmbăiere în natură

Text & fotografii: Ana-Alexandra Moca-Grama

M -am născut în Brașov și am petrecut primii ani de viață în Predeal, printre brazi înalți și buruieni iubitoare de ploaie, conectată cu natura în moduri pe care, ca adult, tinzi să le uiți. Încă din adolescență, luată pe sus de valurile vieții, am început să uit ce îmi poate oferi mediul natural. Apoi au urmat nouă ani amețitori de București, fiecare an tot mai dificil, mai alienant. Ceva lipsea, în mod constant. Apoi, într-un concediu în miez de vară petrecut la Brașov, am realizat ce lipsea: pădurea.

Câteva luni după, m-am mutat înapoi la Brașov și am început să merg tot mai des în pădurea aflată la un sfert de oră de casă. Pădurea unește Tâmpa de Postăvaru și este străbătută de poteci care te duc dintr-o poieniță în alta, de pe o parte pe alta a Tâmpei, din Șchei până în Poiană.

Mergeam singură, înarmată cu niște fructe, instrumente de desenat, aparatul foto și apă. Mă opream mereu la izvorul Fântânița Dreptății, de unde pornesc mai multe poteci. După niște suc de munte, porneam la întâmplare pe una dintre poteci și descopeream unde mă duce.

Am simțit teamă rareori în aceste prime luni de explorare. În schimb, am primit deseori întrebarea „Nu îți este frică de urs?”. Nu îmi era dar a început să mi se facă uneori, pe unele poteci pustii care străbat miezul pădurii. Îmi făceam prezența cunoscută, eram atentă la ce este în jur. Șansele de a mă întâlni cu un urs și de a fi atacată mortal sunt prea mici pentru a mă face să renunț la mersul prin pădure, în comparație cu ce îmi oferă ea.

Cu cât o vizitam mai des, cu atât simțeam mai puternic puterile ei tămăduitoare. Trecerea de la „civilizație” la pădure era ca trecerea de la o dimensiune la alta, un spațiu magic, vindecător.

14

Shinrin-yoku, îmbăiere în natură.

În ultimele decenii, numeroase cercetări științifice au arătat că pădurile și, în general, spațiile naturale, au efecte benefice asupra sănătății noastre fizice și psihice (1). Pădurile ajută la întărirea sistemului imunitar prin compușii organici volatili cu proprietăți antibacteriene eliberați de plante (care compun uleiurile esențiale)(2) și prin microbiomul din soluri (3). Studiile au asociat timpul petrecut în pădure cu reducerea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, reducerea riscului de diabet de tip II și boli de inimă (3),(4).

Un alt beneficiu important este impactul benefic asupra sănătății psihice. Timpul petrecut în pădure reduce nivelurile de cortizol, hormonul asociat stresului, reduce anxietatea și ajută la îmbunătățirea capacității de concentrare (5).

În anii 80, guvernul japonez a făcut oficială o practică japoneză străveche numită shinrin-yoku, care s-ar putea traduce ca „îmbăiere în pădure” („forest bathing”), ca soluție la efectele adverse ale dezvoltării tehnologice în orașele japoneze (1). Această practică presupune interacțiunea cu mediul natural prin toate simțurile. Spre deosebire de drumeții, nu este nevoie de o destinație anume; accentul se pune pe conectarea cu natura prin văz, auz, miros și simțul tactil, pe prezență. Într-o lume mereu pe grabă, chiar și în excursii, shinrin-yoku te încurajează să încetinești, să fii conștient de toate senzațiile și de toate detaliile mediului înconjurător și să îți liniștești mintea.

Medicina vestică a început în ultimii ani să-și îndrepte atenția spre „forest bathing”, iar instituțiile medicale au început să promoveze petrecerea timpului în spații naturale pentru o sănătate fizică și psihică mai bună. Unii doctori pot prescrie plimbări în natură ca tratament (6). Până la urmă, nu este ceva nou. De-a lungul timpului, inclusiv în România, pacienți cu afecțiuni diverse erau trimiși la sanatorii înconjurate de natură.

Nu știam prea multe despre shinrin-yoku însă am început să fac asta intuitiv. La fiecare vizită în pădure, intram în această lume magică și vie, plină de texturi, sunete, mirosuri și priveliști de vis. Oricât de rău mă simțeam, după 20 de minute de mers pe o potecă sau de stat direct pe pământ, începeam să simt cum stările chinuitoare își pierd puterea, mintea se limpezește, corpul se relaxează și totul devine mult mai clar.

În lunile după o despărțire grea care m-a pus în fața tuturor rănilor interioare pe care am nevoie să le vindec, pădurea mi-a fost cel mai bun terapeut. Mergeam de câteva ori pe săptămână, uneori zilnic. Îmi plăcea să stau întinsă pe pământ și să privesc în sus spre bolta acoperită de arbori cu frunze multicolore care zburau delicat, cu păsări micuțe care locuiesc în vârfurile pinilor.

Iarna, mă bucuram de chipul complet schimbat al pădurii, mergând pe aceleași poteci care acum arătau complet diferit. Iarna în care m-am plimbat des prin natură a fost cea mai ușor de suportat, n-am mai fost afectată de tristețea caracteristică lunilor întunecate. Primăvara, mă minunam de puterea de regenerare a Pământului. Vara, petreceam ore întregi desculță prin pădure, la adăpost de căldura copleșitoare.

Este o experiență cu totul specială să urmărești aceeași pădure cum se schimbă mereu, în funcție de anotimp, de oră, de vreme. Iar când ajungi să bați aceleași drumuri de sute de ori, simți cum între tine și acel loc se formează o conexiune. Recunoști pădurea, dar și ea te recunoaște pe tine. Copacii au devenit prietenii mei.

13

Tot ce trebuie să faci este să mergi desculț pe pământ.”

Efectele spațiilor naturale asupra corpului și a minții sunt bine documentate. Conform unui studiu realizat în 2013, mintea umană este „programată” pentru liniștea din mediul rural (7). Creierele noastre reacționează diferit atunci când ne aflăm în spații pline de natură, spre deosebire de agitația urbană. Unul dintre cercetători a atras atenția că oamenii din mediile urbane ar putea suferi la fel cum suferă un animal în captivitate, adăugând că mutarea accelerată a oamenilor din mediul rural în mediul urban a fost acompaniată de o creștere semnificativă a cazurilor de depresie și anxietate.

Simțisem această captivitate în București, orașul betoanelor și a haosului, unde nu ai unde să te ascunzi. Nu îmi găseam locul și mă luptam constant cu anxietatea. Simțeam că într-un asemenea spațiu este foarte greu să rămâi conectat cu tine însăți, foarte greu să fii grounded, pentru că ești atât de departe de spațiile naturale. Până la urmă, toate studiile care asociază orașele cu probleme psihice și natura cu vindecarea lor au sens, dacă ne gândim că, din punct de vedere al evoluției, ne-am petrecut foarte puțin timp în aceste medii artificiale, iar corpurile și mintea noastră s-au dezvoltat într-o relație strânsă cu natura. Ea a fost casa noastră atâta timp.

Pădurea mai are un mod bun de a te vindeca de tot felul de probleme. Tot ce trebuie să faci este să mergi desculț pe pământ. Cercetările arată că mersul în picioarele goale pe pământ are un impact benefic impresionant asupra sistemului imunitar, reduce inflamația și ajută la vindecarea rănilor, ajută la prevenirea și tratarea bolilor cronice autoimune și inflamatorii, reduce riscul de boli de inimă prin subțierea sângelui (8). De asemenea, are un impact pozitiv asupra calității somnului (9) și reduce stresul.

Oamenii de știință cred că unul dintre motivele pentru care practica de „grounding”, sau „earthing”, are un efect benefic este pentru că suprafața Pământului are o sarcină negativă și generează în mod constant electroni care pot neutraliza radicalii liberi, funcționând ca antioxidanți.

Mersul cu picioarele goale a devenit una dintre activitățile mele preferate. Îmi plăcea să simt texturile diferite sub picioare: pământ, frunze moi în care te afunzi, ace și conuri de pin, pietre care stârnesc durere dar au un efect ca de reflexoterapie. Dacă ești atent la corpul și mintea ta, începi să-ți dai seama că toate aceste beneficii încep să fie simțite foarte rapid. Pădurea este un bun vindecător, dar în tot timpul petrecut cu ea am realizat că este și un bun învățător.

ielele_i19_111

Suntem cu toții interconectați.”

Plantele sunt organisme inteligente, extrem de sofisticate, care în unele moduri sunt mult mai complexe ca noi. Cu toate acestea, ele au fost privite de-a lungul istoriei ca specii inferioare animalelor, iar lumea științifică a acceptat cu greu faptul că pot fi considerate inteligente. În prezent, inteligența plantelor este încă un subiect controversat, pe care o parte dintre oamenii de știință îl abordează cu scepticism în ciuda dovezilor tot mai puternice.

Diferențierea dintre plante și animale a început acum 500 de milioane de ani. În timp ce animalele au dezvoltat un stil de viață activ, plantele au rămas sedentare. Această diferență a însemnat că plantele și-au dezvoltat organismul pe baza unei structuri modulare, pentru a face față atacurilor. Funcțiile plantelor nu depind de organe, ele se pot hrăni, pot respira, auzi, chiar și gusta fără organe. Plantele simt prin intermediul receptorilor aflați pe o mare parte din suprafața lor și își îndeplinesc funcțiile vitale fără să aibă nevoie de organe localizate. Ele pot pierde un procent semnificativ din corp fără să moară, pentru că nu pierd niciun organ vital, cum ar fi în cazul animalelor.

Pe lângă cele 5 simțuri de bază pe care le au și oamenii, cercetătorii au descoperit că plantele posedă încă cel puțin 15 simțuri (10). Ele „văd” lumina prin intermediul fotoreceptorilor aflați pe aproape toată suprafața plantei, inclusiv pe rădăcini. Simțul mirosului este și el prezent, o parte importantă din comunicarea lor bazându-se pe compuși organici volatili biogeni, substanțe chimice utilizate pentru a primi informații despre mediu și a menține comunicarea cu insectele sau cu alte plante.

Plantele pot auzi datorită structurii lor interne care conduce în mod optim vibrațiile și pot gusta cu rădăcinile sensibile solul, pentru a găsi nutrienții necesari supraviețuirii. Tot cu rădăcinile, plantele pipăie solul pentru a putea depăși eventuale obstacole, iar cu părțile aeriene, plantele cățărătoare se răsucesc rapid în jurul unui obiect cu care au intrat în contact.

În plus, ele măsoară umiditatea din sol și pot identifica surse de apă aflate la mare distanță, simt câmpul gravitațional și câmpurile electromagnetice și pot identifica schimbări în compoziția chimică din aer sau sol.

Comunicarea plantelor este un alt aspect fascinant, care ne pune față în față cu o lume care este mai asemănătoare cu a noastră decât ne-am aștepta.

Cercetările din ultimii ani au scos la iveală faptul că rădăcinile arborilor sunt interconectate, unite de fungi. Împreună formează un sistem complex de legături, similar celui neuronal dar mult mai amplu, numit de oamenii de știință „the wood wide web”(11). Acesta le permite să împărtășească nutrienți și să-și transmită semnale de avertizare (12). Plantele au sisteme complexe de comunicare și cu alte organisme, cum ar fi speciile polenizatoare, furnici, bacterii sau fungi, cu care dezvoltă relații impresionante de colaborare sau simbioză.

Însă comunicarea poate ajunge și la un nivel mai profund, spiritual. Populațiile indigene au avut dintotdeauna o legătură strânsă, mistică cu plantele, privindu-le ca pe niște învățători și concentrându-și o mare parte din practica spirituală în jurul lor. Comunicarea cu plantele presupune o pregătire, cum ar fi postul, practici ceremoniale și consumarea unei băuturi din plante, cu sau fără efecte psihoactive.

O mare parte din lumea științifică este reticentă la asemenea concepte, însă există cercetători care sunt interesați de această latură greu de cuantificat în termeni raționali și care încep să își întoarcă atenția spre populațiile indigene (13). Deși alcătuiesc doar 5% din populația lumii, aceștia sunt apărătorii naturii, protejând 80% din biodiversitatea Pământului (14). Lecția regăsită la toate aceste populații, indiferent de localizarea geografică, este aceeași: nu suntem separați de mediul înconjurător, ci facem parte din el. Suntem cu toții interconectați. Ei nu văd natura ca pe ceva de exploatat, ci ca pe ceva sacru. Orice intervenție, de la tăiatul unui copac la vânarea unui animal sau pescuitul unui pește, este precedată de ritualuri, comunicarea cu spiritele naturii, rugăciuni și mulțumiri. Ei sunt conștienți că fără plante, nu am mai exista.

De-abia în ultima perioadă, învățămintele populațiilor indigene cu privire la o interacțiune sănătoasă cu mediul înconjurător au început să fie mai prezente în discursul vestic, iar importanța lor în conservarea biodiversității a început să fie conștientizată.

08

Să te reîntorci la curiozitatea și deschiderea unui copil.”

Am avut experiențe mistice greu de pus în cuvinte în pădure. Uneori semne subtile, alteori senzații intense și sincronicități spectaculoase. Acum un an, am început să vizitez același copac de fiecare dată când ieșeam, să-mi petrec timpul la el și să încerc să ating o conexiune mai adâncă. Am ales un fag ale cărui ramuri îl fac să semene un pic cu un elefant. Cu cât mă întorceam mai mult la conștiința și percepția pe care o aveam în copilărie, cu atât mai mult reușeam să simt energia pădurii și modurile în care „vorbește” cu mine. Pentru a reuși asta, trebuie să te avânți în necunoscut, să lași deoparte toate constructele sociale și să te reîntorci la curiozitatea și deschiderea unui copil, pentru care orice este posibil, barierele nu au fost încă puse. Trebuie să crezi că pădurea poate fi un învățător, că ea este vie, te vede și te simte și poate comunica cu tine în multe feluri. În momentul în care reușești să liniștești partea mentală și să te bazezi pe intuiție și pe propriile simțuri, o altă lume se deschide.

O lume magică, în care am ocazia să interacționez cu organismele care mă țin în viață. Pădurea m-a învățat să nu mă mai grăbesc, să fiu atentă la ce e în jur, să traduc informațiile în primul rând prin intermediul simțurilor, fără să las mintea să domine. Pădurea mi-a reamintit de importanța comunității, prin modul în care arborii se îngrijesc reciproc într-un astfel de ecosistem, funcționând mai degrabă ca o familie decât ca inamici care se întrec pentru resurse. Copacii mi-au arătat dintr-o perspectivă nouă ce înseamnă să fii puternic și perseverent, să lași rănile să te formeze, nu să te distrugă, să înveți din momentele grele și să te adaptezi. Am putut să accept și să admir ciclul vieții și al morții, dovada vie că materia nu dispare în neant, ci se transformă în altceva, iar viața continuă neabătută într-o formă sau alta. Privind activitatea multitudinii de specii care locuiesc în pădure, sentimentul că suntem cu toții conectați, oameni, animale, plante, pietre, revine și stăruie pe măsură ce mă întorc dintre copaci, spre civilizație, unde narațiunile diviziunii sunt întâlnite la tot pasul. Însă lecțiile rămân înăuntru, starea unică pe care o oferă pădurea mă însoțește, și simt mai mult ca oricând adevărul zicalei „codrul, frate cu românul”, sau mai bine zis: codrul, fratele omului.

*Acest articol a fost publicat inițial în revista ielele | magie iarnă, 2019, apărută pe 13 decembrie.

De citit mai mult:

1. „Shinrin Yoku” Association of Nature and Forest Therapy, 2019

2. Quing Li: Effect of forest bathing trips on human immune function, Environ Health Prev Med. 2010 Jan; 15(1): 9–17.

3. Yuki Ideno et al.: Blood pressure-lowering effect of Shinrin-yoku (Forest bathing): a systematic review and meta-analysis, BMC Complement Altern Med. 2017; 17: 409.

4. Ohtsuka Y et al: Shinrin-yoku (forest-air bathing and walking) effectively decreases blood glucose levels in diabetic patients, Int J Biometeorol. 1998 Feb;41(3):125-7.

5. Antonelli MBarbieri G, Donelli D: Effects of forest bathing (shinrin-yoku) on levels of cortisol as a stress biomarker: a systematic review and meta-analysis, Int J Biometeorol. 2019 Aug;63(8):1117-1134. doi: 10.1007/s00484-019-01717-x. Epub 2019 Apr 18.

6. BBC, ‘Nature’ being prescribed by GPs in Shetland, 5 october 2018.

7. Ian Johnson: Human brain hard-wired for rural tranquillity, The Independent, 10 December 2013.

8. James L Oschman et al.: The effects of grounding (earthing) on inflammation, the immune response, wound healing, and prevention and treatment of chronic inflammatory and autoimmune diseases, J Inflamm Res. 2015; 8: 83–96.

9. Gaétan Chevalier et al.: Earthing: Health Implications of Reconnecting the Human Body to the Earth’s Surface Electrons, J Environ Public Health. 2012; 2012: 291541.

10. Stephanie Hanel: Plant intelligence – Our 5 senses + 15 more, Lindau Nobel Graduates Meetings, 18.02.2016.

11. Gabriel Popkin: ‘Wood wide web’—the underground network of microbes that connects trees—mapped for first time, Science, May 15, 2019.

12. Robert Macfarlane: The Secrets of the Wood Wide Web, The New Yorker, August 7, 2016.

13. Ellie Sechet: Do plants have something to say?, the New York Times, Aug. 26, 2019.

14. FAO, 6 ways indigenous peoples are helping the world achieve #ZeroHunger, 09/08/2017.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: