Minte-mă frumos, loverboy!

Eu: Și ce i-ați da mamei pentru mine?

El: Două cămile.

Eu (chicotesc): Doar două?

El: (tăcere).

Glumesc cu bărbatul de lângă mine în Parcul Cișmigiu în București, într-o lună de mai în 2010. Unul dintre cursurile de la facultate a fost anulat și am venit aici ca să citesc Dezvrăjirea lumii, de Marcel Gauchet. Savurez fiecare pagină pe cea mai izolată bancă pe care am putut-o găsi. El s-a așezat lângă mine în tăcere și am tresărit când m-a salutat într-o engleză cu un puternic accent arab. Vorbim deja de 20 minute când îmi dau seama că eu nu știu despre el decât că este doctor chirurg din Dubai venit în București, la un congres. Și că are undeva între 30 și 40 de ani. Nu știu nici măcar cum îl cheamă. Iar el știe numele meu, câți ani am, plusat în sus cu câțiva ani, unde studiez, că sunt din Brașov, că am două surori, că mama ne-a crescut singură și stau acum în campus. Și știe toate acestea pentru că eu i le-am spus. Mi-a propus să ne căsătorim iar eu glumesc cu el despre zestre și despre cum nu aș putea să fiu una din patru soții, și nici să locuiesc în Dubai, pentru că detest căldura.

Dar îmi spune să nu îmi fac griji, pentru că m-ar instala într-un apartament la Londra, aș fi prima lui soție, deci cea mai importantă, și mi-ar cumpăra tot ce îmi doresc, deși nu mai pot să studiez științe politice, pentru că nu este o facultate de femei. Pe el l-aș vedea destul de rar, fiind ocupat cu munca. Trebuie doar să mă decid repede, pentru că stă puțin în oraș. Continuăm să vorbim despre statutul femeilor sub Șaria și îmi face o sumedenie de complimente. Resimt conversația noastră în stomac și observ cum, indiferent de ce spune, fața lui nu schițează decât o expresie neutră, are unghiile murdare și privește din când în când în stânga și în dreapta, dar doar din ochi. Îi refuz ferm oferta de căsătorie, mă ridic spunându-i că îmi este sete și el îmi întinde sticla lui de apă. Plec oricum iar el vine după mine. Se îndepărtează doar când îi spun că eu intru la metrou, unde sunt polițiști.

Merg țintă spre campusul Grozăvești și caut online congresele medicale din București, din acea perioadă. Nu găsesc niciunul. Și îmi răsună în minte ce îmi spunea bunicul uneori, când făceam ceva prostesc: „e deșteaptă, proasta tatii.”

Minte-mă frumos, loverboy!

Metoda loverboy, iubitul, este cea mai răspândită metodă de recrutare în prostituție: fete, femei, sau băieți și bărbați tineri, sunt ademeniți de traficanți într-o relație de iubire, presărată cu numeroase cadouri și atenții, uneori sub promisiunea căsătoriei. După o perioadă de lună de miere, sunt împinși spre prostituție, cu forța sau ca și sacrificiu, din dragoste. Victimele sunt recrutate una câte una, țintit, din grupuri cu grad înalt de vulnerabilitate.

Vorbim deci de trafic de persoane. Autoritățile europene folosesc definiția oficială a traficului de persoane, din Directiva 2011/36/EU: „Recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, inclusiv schimbul sau transferul de control asupra persoanelor în cauză, efectuate sub amenințare sau prin uz de forță sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, prin fraudă, prin înșelăciune, prin abuz de putere sau profitând de starea de vulnerabilitate sau prin oferirea sau primirea de bani sau de alte foloase pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra alteia, în vederea exploatării.”

În cel mai recent raport din domeniu în România, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a identificat în anul 2017, 662 de victime ale traficului de persoane. Activiștii pe teren susțin că victimele sunt cu mult mai numeroase. Conform datelor guvernamentale însă, victimele traficului de persoane sunt preponderent fete și femei, constituind 76,4% din totalul victimelor identificate. În 60% din cazurile identificate de ANITP, a fost vorba de trafic intern de persoane, preponderent minori. Fenomenul este însă greu de identificat, cu atât mai mult cu cât 45% din victimele identificate în 2017 au fost recrutate de prieteni sau cunoștințe și doar în 23% din cazuri, victimele au fost recrutate de necunoscuți. În ambele cazuri însă, victimele s-au încrezut în promisiunile primite de la traficanți, consimțind inițial cerșetoriei sau prostituției.

Educația este unul dintre indicatorii gradului de vulnerabilitate. Nivelul de educație scăzut și foarte scăzut este o constantă, an de an, în rândul victimelor: 88% dintre ele au între 5 și 8 clase la momentul intrării în rețeaua de trafic de persoane, pe când 8% dintre victime sunt fără nicio educație formală. Cât despre mediul de proveniență, 1,8% dintre victimele identificate aveau domiciliul în capitală, în vreme ce 51,3% dintre victime aveau domiciliul în mediul rural și 46,9%, în mediul urban. Ca și distribuție geografică a provenienței victimelor, județele Dolj, Iași, Sibiu, Galați, Prahova și Neamț au cumulat 45,2% din totalul victimelor, la nivelul anului 2017. Patru din aceste județe au și aeroport.

woman-2435605_1920

Cine sunt acești loverboys?

Există puține surse de informații agregate despre traficanți, care să meargă dincolo de povești individuale. Printre acestea, proiectul TRACE, Trafficking as a Criminal Enterprise, finalizat în 2015, a fost un proiect în cadrul căruia s-au comparat, timp de doi ani, traficanții de persoane din șase țări: Anglia, Bulgaria, Cipru, Olanda, România și parțial, Polonia, pe baza unei metodologii mixte – analize de informații cantitative și calitative. În total, au fost comparați 215 de traficanți de persoane, dintre care 128 din România.

La nivelul tuturor țărilor din proiect, și reprezentativ și pentru România, 51,5% dintre traficanți, aveau peste 36 de ani, în vreme ce 30,9% aveau între 26 și 35 de ani. Cei mai mulți traficanți, 26,2%, au terminat 8 clase, iar România a înregistrat cel mai ridicat număr de traficanți fără niciun nivel de educație formală – 11,1%. Majoritatea traficanților erau fie căsătoriți – 38,6%, fie singuri – 20,2%, iar 60,1% dintre ei aveau copii.

Într-o abordare popularizată de serialele americane de tip CSI, infractorii sunt identificați pe baza unui profil psihologic comportamental. Psihologii contemporani s-au distanțat însă de această abordare în criminologie, acuzată de a fi subiectivă. Astăzi, sunt folosite metode statistice de analiză a unor tendințe cuantificabile, ce includ factori de risc. Factorii de risc prezic o probabilitate crescută de a comite o anumită infracțiune, fiind identificați la niveluri diferite: individual, în familie, analizând mediul socio-economic sau comunitatea de proveniență.

Printre traficanții români au fost identificați factori de risc familial, precum: moartea unui părinte sau a ambilor părinți, o boală, a lor sau a unui membru din familie, probleme financiare, relații precare cu proprii lor părinți sau partenerii, abandon școlar. Peste jumătate, 53,9%, erau șomeri când au comis infracțiuni de trafic de persoane iar 10,2% dintre ei aveau afaceri, formale sau pe piața neagră, precum cluburi de dans, cabinete de masaj, impresariat artistic, sau reciclare de fier.

Majoritatea traficanților sunt bărbați iar cei ce sunt femei sunt fie femei traficate, forțate să recruteze alte fete, fie partenere ale traficanților, ce îi susțin din loialitate. În ambele cazuri însă, linia dintre victimă și traficant devine din ce în ce mai neclară. Arareori, femeile sunt „madame”, femei ce recrutează alte victime independent de orice alt bărbat, uneori ele însele foste victime ale traficului de persoane. Aici, o notă discordantă o fac traficanții nigerieni din Olanda, în rândul cărora s-a observat cea mai ridicată prevalență a traficantelor femei, de 42%. Acestea se diferențiază de alte grupuri de traficanți și prin practica metodei recompensei, pe care victimele trebuie să o plătească ca să iasă din prostituție, precum și ritualurile voodoo practicate pentru înrobire.

Majoritatea traficanților sunt co-naționali victimelor. În România, majoritatea traficanților erau de etnie romă iar în Olanda, țara din proiectul TRACE cu cel mai permisiv cadru pentru prostituție, oficial legală și regularizată, s-a regăsit cea mai mare varietate etnică în rândul traficanților: olandezi, nigerieni, bulgari, turci, marocani, surinamezi sau români, dintre care 25% erau și formal angajați pe alte posturi.

Două teste psihologice combinate, testele NEO-PI și PCL-R (Psychopathy Checklist-Revised), au arătat că traficanții incluși în proiect aveau un nivel scăzut de altruism și conștiinciozitate iar 33% dintre ei corespundeau tipologiei psihopaților. În comparație, doar 1% din populația non-delincventă corespunde acestui profil.

În cadrul proiectului TRACE, s-a putut concluziona în primul rând că traficanții se adaptează rapid la contextele sociale și judiciare în care sunt activi, ceea ce face ca fenomenul traficului de persoane să se schimbe constant.

Sclavia în România

Traficul de persoane se realizează în România, conform datelor oficiale (ANITP), în proporție de 68,8% în scopul exploatării sexuale, urmată de exploatare prin muncă, furt, cerșetorie dar și alte forme de exploatare.

De altfel, Indicele Global al Sclaviei (the Global Slavery Index) estimează că în România, exista în 2018 un risc de vulnerabilitate la forme de sclavie modernă de 33,88%. Conform estimărilor, aproximativ 86000 de români sunt sclavi, reprezentând o proporție de 4,32/1000 de oameni, comparativ cu media de 3,9/1000 de oameni la nivelul Europei.

Indicele este realizat de Global Free Foundation, operând cu o definiție a sclaviei moderne ce include muncă forțată, căsătorie forțată, sclavie și practici de sclavie, trafic de persoane și înrobire prin îndatorare. Indicele reprezintă o măsură statistică compusă din mai multe variabile și date, agregate pentru a măsura o anumită categorie statistică, în acest caz, sclavia. Indicele Global al Sclaviei include așadar variabile multiple, precum date statistice ale cazurilor de sclavie identificate și o măsurătoare ponderată ce ține cont, printre altele, de activitățile naționale de combatere a factorilor ce favorizează sclavia, precum educația precară, practica căsătoriei servile sau forțată sau lipsa de capital social. Precum alți indici globali, Indicele Global al Sclaviei este vulnerabil la lipsa de date cauzată de cazurile de sclavie neidentificate dar și de lipsa de omogeneitate în metodologiile naționale de colectare și raportare de date pe fenomene sociale.

Tot în România, în 12 februarie, 2019, Tribunalul Harghita decidea închiderea dosarului Țăndărei și achitarea celor 23 de acuzați în urma prescrierii faptelor. Pârâții, femei și bărbați, majoritatea rude, erau acuzați în acest dosar încă din iulie, 2010, printre altele, de trafic de persoane și constituire a unui grup infracţional organizat. După 9 ani de proces și 53 de termene de judecată, faptele s-au prescris – adică legal, nu mai contează dacă au fost vinovați sau nu, pentru că a expirat termenul în care puteau fi judecați pentru faptele lor. Decizia este nedefinitivă însă pe parcursul procesului, pentru unii dintre acuzați faptele au fost reîncadrate juridic de către Tribunalul Harghita în fapte mai puțin grave – precum reîncadrarea de la o infracțiune de „constituire a unui grup infracţional organizat”, pasibilă de 5-20 de ani de închisoare, la „constituire a unui grup de criminalitate organizată”, infracțiune pasibilă de 1-5 ani de închisoare.

Dosarul Țăndărei are în spate o amplă activitate anglo-română din 2010 de dezamorsare a unei rețele de trafic de persoane – 181 de minori romi identificați, duși din România în Regatul Unit, pentru furt, cerșetorie și prostituție. Peste 130 de persoane au fost arestate și condamnate în Regatul Unit în legătură cu acest dosar, în vreme ce în România, complicii lor au fost trimiși în judecată în dosarul Țăndărei. În paralel, în martie 2011, la nivel european, această operațiune de dezamorsare a rețelei de traficanți și dosarul Țăndărei au influențat direct forma directivei europene anti trafic de persoană – Directive 2011/36/EU.

Soluții pe teren. Ramona, Asociația Free: „Dacă stau să vorbesc cu fetele, văd lipsa asta de identitate în fiecare.”

Ramona vorbește calm și te privește candid din spatele ochelarilor ei ușor aburiți. Zâmbește uneori cu ochii și povestește modest despre munca ei de teren și din centrul drop in din București, unde luptă alături de colegele de la Asociația Free pentru a oferi o șansă la o viață nouă femeilor prinse în circuitul prostituției.

Nu mă uit la el doar ca la un job. Dacă m-aș fi uitat la el doar ca la un job, nu cred că aș fi rezistat să rămân”, ne spune Ramona astăzi, pe 10 aprilie, într-o zi ploioasă. Ramona a venit în Brașov cu programul ei de outreach prin care se apropie de fetele aflate în stradă pentru prostituție.

Ramona lucrează la Asociația Free de 6 luni, o asociație din București fondată de Laetitia Drăgan, o franțuzoiacă stabilită în România. Laetitia a început să lucreze cu tinerii dintr-un centru de plasament de lângă Târgu Mureș în 2004, iar în 2006 a decis să se stabilească definitiv la noi în țară. În acest centru, și-a dat seama că tinerii din centrele de plasament sunt vulnerabili la traficul de persoane și a văzut cum o fată era exploatată cu complicitatea unuia dintre gardieni iar un grup de băieți erau prostituați în gara orașului, pe când erau încă în centrul de plasament. În timp, Laetitia a început să facă activități de outreach pe traseul Mureș – București, alături de o voluntară olandeză, pentru a vorbi direct cu cei traficați. Despre aceste începuturi, Laetitia ne-a mărturisit că: „Îmi dădeam seama că nu era de ajuns, pentru că nu mergeam suficient ca să clădim ceva și să le oferim un ajutor concret.” Astfel că s-a născut Asociația Free.

Misiunea asociației Free este, printre altele, de a sprijini persoanele care vor să iasă din circuitul de trafic de persoane și să își construiască o viață nouă, cu demnitate. Pentru a-și atinge acest scop, asociația implementează mai multe programe, precum activități de outreach, un program de sprijin rezidențial, un centru drop in și un program de sprijin pentru mamele care au ieșit din prostituție.

Programele de outreach sunt variate și presupun acțiuni cât mai aproape de comunități locale și femeile traficate, de la prezentări în comunități vulnerabile, la filme informative publicate online, până la activități de comunicare în stradă. Ramona iese de trei ori pe săptămână să vorbească direct cu femeile care se prostituează în stradă, în București dar și în alte orașe, iar de două ori pe săptămână se ocupă de centrul drop in, unde vin femei întâlnite la activitățile de outreach dar și femei care au ieșit din programele asociației. Centrul de drop in este spațiu de sprijin, unde acestea se pot spăla, pot găsi haine, de mâncare sau pur și simplu pot poposi temporar.

Femeile vin uneori la centrul drop in când încă se prostituează în stradă. Ele ajung în stradă printr-un proces aparte: fetele care arată mai bine, ajung în cluburi de dans și de masaj iar după o anumită vârstă, se alătură fetelor din stradă. Unele dintre ele preferă să meargă direct în stradă, deoarece în cluburi dau de obicei jumătate din câștiguri către managerii cluburilor. Restul, îl păstrează ele sau îl împart cu peștele lor.

Pentru multe dintre ele, peștele este iubitul lor. Metoda loverboy este cea mai des utilizată metodă de recrutare pentru prostituție, în rândul femeilor cu care lucrează Asociația Free. Perioada de lună de miere din relație le cucerește. Uneori, deși ei ajung în închisoare, fetele continuă să se prostitueze pentru a le duce lor bani. Chiar și atunci când le este revelat că există mai multe femei într-o relație cu iubitul lor, ele le învinovățesc pe celelalte femei, ca fiind intruse în relația lor. „Singura modalitate este să încerci să le deschizi ochii despre ce înseamnă cu adevărat respect și dragoste”, ne spune Ramona.

Dar acesta este un proces îndelungat. Înainte de porni să le vorbească direct în stradă, Ramona se pregătește prin rugăciune. Ca și strategie, aduce cu ea un mic pachet sau doar ceai și cafea pentru a putea să le vorbească fetelor despre această opțiune de schimbare a vieții, prin Asociația Free. Succesul acestor activități depinde de câștigarea încrederii fetelor suficient încât să asculte. De asemenea, peștele este prezent adesea cu femeile în stradă și există un dublu risc asumat: de atac fizic dar și de subminare a activității de outreach, deoarece peștii sunt uneori tot femei și nu poți să știi niciodată dacă vorbești cu un pește sau o femeie prostituată. Astfel că Ramona pleacă, în special seara, alături de un voluntar bărbat.

În tot acest proces, dincolo de sprijinul întregii echipe, Ramona se folosește de formarea ei în psihologie, la Universitatea Babeș-Bolyai, și de experiența ei de 9 ani în Reghin, unde, dincolo de un program de studiu al Bibliei, Ramona a lucrat cu comunități vulnerabile de romi și a făcut primii pași în lucrul cu femei traficate.

Acum, la Asociația Free, Ramona vede cum cel mai mult și cel mai greu se lucrează cu femeile prinse în cercul prostituției pe reconstruirea unei identități: „dacă stau să vorbesc cu fetele, văd lipsa asta de identitate în fiecare. Ușor, ușor, cum începem să clădim încrederea, fetele încep să fie tot mai sincere și mai deschise și întotdeauna se ajunge jos, la identitate.” Inițial, femeile sunt concentrate pe a face bani și revin uneori la prostituție și după ce fug de iubitul lor, alimentate de gândirea că „până la urmă, asta sunt.”

Iana Matei, fondatoarea asociației Reaching Out Romania, ce activează în Pitești cu o misiune similară Asociației Free, ne confirmă că și în munca lor, lucrul cu restabilirea unei identități este crucial. La Reaching Out, beneficiarele programelor sunt preponderent minore de etnie română și intră în programul lor rezidențial având o viziune binară asupra oamenilor: ele cunosc două tipuri de personalități majore, una a traficantului, care este un bully, și a clientului, pe care „pot ele să îl bully”. Astfel că Iana își încurajează colegele asistente sociale să le arate fetelor fiecare propria personalitate, pentru a ieși treptat din această gândire binară.

În paralel, la Free, unele dintre fetele întâlnite în programele de outreach ajung în programul rezidențial, condus de colega Ramonei, o asistentă socială. Este un program structurat pe un an de zile, timp în care beneficiarele primesc consiliere psihologică, spirituală, profesională și acces la servicii medicale. Programul funcționează ca și safe house, având o capacitate de 6 locuri ce pot fi suplimentate, în funcție de nevoie. În cadrul acestui program, primele 3 – 4 luni sunt concentrate pe regăsirea de sine sau, cum o numește Ramona, „being at peace with yourself” și abia apoi, se lucrează pe reintegrarea profesională. Pentru reintegrarea profesională, opțiunile sunt limitate, dat fiind nivelul scăzut de educație al femeilor din program, însă echipa Free lucrează cu alte organizații pentru a găsi opțiuni.

În programul rezidențial, regulile sunt stricte, fără acces la internet și telefon și cu participare la slujba de duminică. Unele femei nu reușesc să finalizeze acest program dar Ramona celebrează fiecare victorie, cât de măruntă, pentru a-și alimenta motivația de a continua să lucreze. Știe din proprie experiență ce înseamnă ca cineva să creadă în tine la momentul potrivit iar pentru ea, acest job este, înainte de orice, despre a vedea „în fete tot ceea ce ele nu văd.”

underwater-2408567_1920

Și acum?

În analiza metodei loverboy, am încercat să înțelegem când vorbim de prostituate, de lucrătoare sexuale, sau de trafic de persoane. Nu am găsit însă claritatea pe care o căutam. Am observat că fetele și femeile îmbrăcate sumar de la marginea drumurilor sunt aproape automat pentru cei din exterior, prostituate. În lupta pentru crearea unui cadru legal pentru prostituție și încadrarea în câmpul muncii, se vorbește despre lucrătoare sexuale. Prin prisma consimțământului acordat și a libertății de a părăsi prostituția, ele sunt sau nu, din punct de vedere legal, persoane traficate. Dar granițele sunt cu atât mai fluide cu cât, femeile și fetele prinse într-o relație de tip loverboy, nu își percep mereu iubiții ca fiind traficanți și ele însele, acceptă cu greu eticheta de „persoană traficată”.

În paralel, ANITP a raportat din ce în ce mai puține victime ale traficului de persoane, în ultimii doi ani. Este însă un indicator fals al diminuării fenomenului prostituției pentru că, așa cum aflăm de pe teren, fetele și femeile refuză uneori să intre în baza de date ANITP, din diferite motive, printre care fiind și faptul că ele au avut în trecut clienți „din sistem”.

În prezent, Iana Matei, la Reaching Out Romania, ar vrea să pună pe picioare un program național de prevenție, pentru că resimte azi o uzură emoțională și o frustrare, deoarece, din 1999 și până în prezent, fetele ajung în grija lor prea târziu, după ce au fost deja traficate. Tot ea trage un semnal de alarmă și ne confirmă ceea ce intuiam: băieții și tinerii bărbați sunt vulnerabili la fenomenul de trafic de persoane și nu există în prezent niciun centru rezidențial de reintegrare pentru ei. Laetitia Drăgan ne vorbește despre o strategie a Asociației Free de a pătrunde mai adânc cu activitățile de outreach în mediul online, unde estimează că se proliferează azi cam 80% din circuitul prostituției.

Și rămânem cu certitudinea că fenomenul traficului de persoane este, statistic vorbind, un derivat al sărăciei, al familiilor destrămate și al nivelului scăzut de educație din anumite comunități din România, deopotrivă, de partea victimelor și a agresorilor. Și suntem în același timp entuziasmate și îngrijorate de candoarea cu care tinere femei ca Ramona lucrează pentru a schimba ceea ce o întreagă țară ar trebui să schimbe.

Mulțumiri: Iana Matei, Reaching Out Romania, Laetitia Drăgan, Asociația Free, Ciprian Ghițuleasa, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.

Foto:Sarah Richter & Engin Akyurt (foto rechin)

Foto: Engin Akyurt

P.S.: Am folosit rechinul doar pentru a ilustra vânătoarea de fete prin metoda loverboy. Deși nu sunt animalele noastre preferate, rechinii sunt pe lista IUCN a animalelor amenințate critic cu dispariția. Aici, o puteți urmări pe Mary Lee the shark cum cutreieră oceanul, un mare rechin alb sub observație științifică.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: