Iulie fără plastic – microrevoluții mari

Cantitatea de plastic produsă anual este egală cu greutatea combinată a tuturor oamenilor de pe pământ. Aproximativ două milioane de pungi de plastic de unică folosință sunt distribuite la nivel global în fiecare minut iar în ocean, există mai mult micro plastic decât stele în galaxia Calea Lactee. Astfel că devenim rapid o planetă de plastic. Inițiativa Iulie fără plastic militează la nivel micro pentru o revoluție mare: schimbarea relației pe care o avem noi înșiși cu plasticul.

Termenul de plastic provine din greacă πλαστικός (plastikos) având semnificația de „capabil de a fi modelat” și din πλαστός (plastos), însemnând „modelat”. Primele fibre 100% sintetice de plastic au fost create în 1907, în New York, de către Leo Baekeland iar industria producătoare de plastic a explodat în anii 50, odată cu avansurile științifice în domeniul chimiei, în special cele semnate de Hermann Staudinger, laureat al premiului Nobel și tatăl chimiei polimerilor.

Plasticul este un termen generic pentru materiale sintetice, majoritatea făcute să dureze pentru totdeauna. Majoritatea tipurilor de plastic nu sunt biodegradabile așadar, odată aruncate, nu se dizolvă ci se rup în bucăți din ce în ce mai mici. Pentru totdeauna înseamnă de fapt că pot rămâne în natură până la 2000 de ani sau chiar mai mult.

Inițiativa Iulie fără plastic – Plastic free July, a fost lansată în 2011 în Perth, Australia, de către organizația Western Earth Carers iar în prezent, peste 2 milioane de oameni din 159 de țări s-au alăturat acestei misiuni. La noi în țară, Iulie fără plastic se află la a doua ediție, sub coordonarea a patru prieteni care au rezonat cu această misiune.

„Ce ne-a motivat? Dorința de a schimba mentalități și comportamente în jurul nostru și convingerea că prima persoană cu care trebuie să începi ești chiar tu. Be the change you want to see in the world (n.r. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume – Mahatma Ghandi).

Apoi, simțim că societatea românească are nevoie de un mic imbold ca să reînvețe ce înseamnă un comportament civic. Aceasta este componenta de activism socio-cultural. Pe de altă parte, stilul acesta de viață a venit natural pentru noi, fiecare dintre noi trăia cât putea de sustenabil, însă Corina ne-a dat imboldul, ea este cea la care mergem cu întrebări legate de acest domeniu. Eu am adus proiectul la bibliotecă și am insuflat credința că puterea comunității funcționează, Simona a pus cu multă măiestrie tot proiectul în cuvinte, iar fără George nu am avea grafică pentru online.

Fiecare se descurca OK separat dar împreună, suntem plini de creativitate, entuziasm și încredere că putem ajunge la normalitate iar energia aceasta care se naște din munca noastră în echipă este ea însăși un lipici grozav. Și apoi, când voluntarii de anul trecut te sună ca să participe și anul acesta…..chiar nu există bucurie și motivație mai mare. De aceea, dragă cititorule te invităm să vii la evenimentele noastre, vino să vezi cum este cu acest lipici, s-ar putea să rămâi surprins” – Emilia Priceputu.

O lună fără iulie ar putea arăta diferit pentru oricare dintre noi, oferta de activități fiind variată: „Acoperim o gamă largă de activități, de la ateliere de reciclare/joacă/lectură/ scriere creativă pentru copii, la sesiuni de mindfulness pentru adulți, acțiuni de guerilla #fărăpungi de plastic, ateliere de compost, cerc de lectură, vizionare de documentare și debate pe tema gunoaielor sau transition shop într-o grădină splendidă.

Cred că cea mai provocatoare acțiune este cea de ecologizare a unui maidan urban. Pentru acest proiect, avem cele mai mari emoții deoarece este o adevărată provocare pe care ne-o lansăm nouă, în primul rând, și apoi celorlalți. Este însă o acțiune necesară. Considerăm că nu este suficient doar să vorbești teoretic despre o lume curată, trebuie să și acționăm în acest sens. Așa că vă așteptăm pe 24 iulie să strângem împreună gunoaiele dintr-un spațiu urban pe lângă care trecem zilnic dar nu avem grijă să îl păstrăm curat și funcțional” – Simona Maria Pop (blogger la Cutia de carton).

Printre atelierele propuse, veți regăsi și un atelier de realizat compost, o provocare pentru spațiul urban: „Din punctul nostru de vedere, provocarea Iulie fără plastic cuprinde mai multe arii ale vieții: cosmetice, cumpărături, moda și alimentație/mâncare. De aceea avem ateliere atât de variate: minimalism, reciclare, ecologizare, atelier de compost și multe altele. Recunosc faptul că atelierul de compost îmi este cel mai aproape de suflet pentru că reprezintă o soluție naturală la problema spinoasă a deșeurilor. Și este încă un pas pe care îl putem face în drumul nostru spre un trai prietenos cu natura, mai ales că resturile organice de fructe și legume care nu reușesc să se descompună la groapa de gunoi emit metan, un gaz cu efect de seră, mai puternic decât dioxidul de carbon.

În plus, pământul rezultat din compost este plin de nutrienți, foarte benefic pentru plante (chiar dacă nu avem grădină, e minunat în ghivecele florilor) și reduce nevoia de a folosi chimicale. Ce îmi place foarte mult la compost este că poate fi făcut și în curte/ gradină, dar poate fi făcut și în apartament, chiar dacă avem la dispoziție un spatiu restrâns. La atelierul din 10 iulie care se desfășoară la Biblioteca Ion Creangă vom putea afla cate feluri de compost există, cum sa îl alegem pe cel mai potrivit și ce anume putem pune în el. Iar la final, avem și o parte tehnică: cum să alcătuim singuri un vermicompost. Simplu, amuzant și eficient” – Corina Andreea Ciurea (blogger la Korydeea).

Cât despre mesajul lor pentru dincolo de luna iulie: „Mesajul principal, scopul acțiunilor și al demersului Iulie fără plastic în general, este de a contribui la creșterea gradului de conștientizare a impactului pe care îl are plasticul asupra planetei, implicit asupra noastră.

Conform The Guardian, din anii 1950, aproximativ 8,3 miliarde de tone de plastic au fost produse în întreaga lume, iar până în prezent, doar 9% din acestea au fost reciclate. În numele profitului și al confortului, corporațiile sufocă literalmente planeta cu plastic care nu dispare când îl aruncăm la coșul de gunoi. Doar reciclarea, nu va stopa fluxul de materiale plastice. Problema trebuie abordată de la sursă! Plasticul e bun, dar folosit cu cap! Să găsim împreună alternative sustenabile de trai, să aducem autosuficiență generațiilor următoare, să ne întoarcem către natură și către valorile reale ale unei societăți prospere pe toate planurile” – George Groșescu (Natural TV).

Lista completă a activităților și întreaga comunitate Iulie fără plastic pot fi găsite chiar aici.
Puteți chiar să „adoptați” activitățile care vă inspiră de pe listă și să le aduceți în comunitatea voastră.

De citit mai mult:

Earth Day Organization.
Barry E. „Biobased Performance Bioplastic: Mirel,” Chemistry & Biology, 2009.

Foto: Pistol roz, Rawpixel, 2018, CCZ.

plasticfreejuly

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: