Madres de la Plaza de Mayo: mamele care au schimbat istoria Argentinei

Ce ai face dacă ai știi că fiul sau fiica ta au dispărut iar guvernul i-a răpit? Treisprezece mame din Argentina nu au ezitat să se opună unui guvern militar pentru a-și regăsi copiii. Ele au început să manifesteze în fața reședinței prezidențiale, la Casa Rosada, Casa Roz, pe 30 aprilie 1977, în Piața Mai. În timpul Războiului Murdar, junta militară a instaurat teroarea în Argentina, persecutând peroniștii, comuniștii, socialiștii, și orice alt opozant al juntei, susținută de CIA prin Operațiunea Condor – operațiune prin care se dorea oprirea răspândirii comunismului în sudul Americii Latine, în plin Război Rece. O mișcare care va crește de la săptămână la săptămână și care va rezista în timp drept mișcarea Madres de la Plaza de Mayo, un simbol al rezilienței mamelor de pretutindeni.

Plaza de Mayo este una dintre cele mai importante piețe din Buenos Aires, Argentina. Această piață a fost creată în 1884, prin demolarea și unificarea a două foste piețe și a devenit, de-a lungul istoriei, un epicentru al istoriei politice a Argentinei. Această piață găzduiește primul monument național – el Pirámide de Mayo, un monument care celebrează Revoluția din Mai (1810), când elitele și populația locală s-au ridicat împotriva autorităților spaniole, teritoriul argentinian fiind pe atunci o colonie, un pas important în obținerea independenței în 1816.

Dar cu totul alte evenimente vor transforma această piață în cea mai faimoasă piață din lume, iar aceste evenimente sunt intim legate de cariera politică a lui Juan Domingo Perón. Juan Domingo Perón a fost un general și politician argentinian, care a deținut mai multe funcții administrative și politice până când a devenit președintele Argentinei. A servit 3 mandate oficiale ca și președinte, din iunie, 1946, până în septembrie, 1955, când a fost înlăturat în urma unei lovituri de stat. Va redeveni președinte în octombrie, 1973, până la moartea sa în iulie, 1974.

Alături de a doua lui soție, Eva „Evita” Duarte, Juan Perón a devenit un simbol iconic al peronismului, mișcare politică cu elemente de dreapta și de stânga, care persistă și astăzi în Argentina prin Partidul Justițialist. Totodată, Juan Perón și aliații lui sunt și figuri controversate în istoria Argentinei, Perón reușind să supraviețuiască mai multor tentative de lovituri de stat.

Din acești ani tulburi se va naște și fenomenul Madres de la Plaza de Mayo, Mamele din Piața Mai. În timpul Războiului Murdar (guerra sucia), Argentina a fost condusă de o juntă militară în perioada care va rămâne în istorie drept terorismul de stat în Argentina – între 1974 și 1983. Junta militară, coalizată politic sub Alianța Argentiniană Anticomunistă, a interzis peronismul și a declanșat un război civil de epurare a susținătorilor lui Perón și a susținătorilor mișcării comuniste.

În plin Război Rece între SUA și URSS, prevenirea răspândirii comunismului era una dintre prioritățile CIA. Astfel că, susținerea juntei militare argentiniene a făcut parte din Operațiunea Condor, o amplă operațiune a CIA – agenția de stat a SUA pentru operațiuni secrete externe, operațiune din care au făcut parte mai multe țări din regiune, inclusiv Bolivia, Brazilia, Chile, Paraguay, Peru și Uruguay. Ca parte din Operațiunea Condor, trebuiau să fie create în zonă politici economice neo-liberale și să fie susținuți politic lideri care se aliniau acestei gândiri.

Junta militară a instaurat deci un sistem de teroare având drept țintă naționaliștii, peroniștii, gherilele peroniste, susținători ai comunismului, lideri ai sindicatelor, jurnaliști și manifestanți împotriva regimului militar. În contextul în care peste 30 000 de oameni, majoritatea tineri, au dispărut în timpul acestui „război murdar”, existând dovezi că persoanele dispărute și răpite erau torturate înainte de a fi aruncate în gropi comune nemarcate.

Mișcarea Madres de la Plaza de Mayo s-a coalizat plecând de la câteva mame care s-au adunat în Piața Mai pentru a cere guvernului să le spună ce s-a întâmplat cu copiii lor și unde se află acum. Totul a început cu Azucena Villaflor De Vincenti, o argentiniană care își căuta fiul Néstor, răpit de forțele guvernamentale împreună cu iubita lui, Raquel Mangin. După luni de căutări deșarte, inclusiv prin Ministerul de Interior, Azucena a început o demonstrație alături de alte 13 mame, toate căutând desaparecidos – copiii lor dispăruți, în fața casei prezidențiale, Casa Rosa – Casa Roz, în Piața Mai. Era 30 aprilie 1977 iar această primă demonstrație nu avea să atragă multă atenție. Dar mamele au devenit din ce în ce mai numeroase și s-au reunit în fiecare săptămână de atunci încolo, la 15:30.

După ce pe 10 decembrie în același an, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, mamele au publicat un ziar cu numele tuturor celor dispăruți, Azucena Villaflor de De Vincenti și alte 6 manifestante vor fi răpite de acasă și duse într-un lagăr de concentrare argentinian, unde vor dispărea la rândul lor. O exhumare din 2003 a lansat ipoteza că femeile au fost duse în ceea ce generalii numeau vuelos de la muerte, zboruri în care prizonierii erau drogați, dezbrăcați și lăsați să planeze deasupra oceanului, în timpul zborului. O ipoteză consistentă și cu faptul că la începutul anului 1978, mai multe cadavre au început să fie aduse de ocean pe plajele argentiniene.

Mișcarea Madres de la Plaza de Mayo a câștigat din ce în ce mai multe adepte dar și atenția presei internaționale, în special și datorită manifestațiilor din timpul Cupei Mondiale de Fotbal din 1978, organizată în Argentina. Odată cu destrămarea regimului militar în 1983, Madres de la Plaza de Mayo, organizate formal sub forma unei asociații, au cerut noului guvern să îi localizeze pe cei dispăruți. Și într-adevăr s-a lansat o amplă investigație. Însă, sub presiunea Armatei care amenința cu o lovitură de stat dacă nu se opreau operațiunile de acuzare, s-a adoptat Legea Punctului Final, care a oprit persecuțiile pentru câțiva ani. Din 2005 și până acum, majoritatea liderilor din junta militară au fost judecați și condamnați pentru crime împotriva umanității însă rămășițele majorității celor dispăruți nu au putut fi găsite. O altă ramură a mișcării, Bunicile din Piața Mai, s-a concentrat pe găsirea copiilor mamelor dispărute în timpul războiului murdar și 137 dintre acești copii au reușit să își cunoască familiile biologice.

Dincolo însă de a reprezenta o mișcare de rebeliune civică, Madres de la Plaza de Mayo a fost și continuă să fie și o mișcare socială și politică importantă, inițiatoare a unor proiecte legale, acțiuni de lobby, și reforme educaționale. Asociația are propriul ziar, propriul radio și propria universitate – Universitatea Populară a Mamelor din Piața Mai, și a continuat să organizeze marșuri sporadice și marșuri comemorative anuale. Deși în prezent asociația a recunoscut că guvernul nu mai reprezintă opoziția, unele mame și bunici caută încă rămășițele rudelor lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: