Mania lalelelor: o scurtă istorie socială

În prezent, aproximativ 77% din bulbii de flori comercializați la nivel mondial provin din Olanda, majoritatea fiind bulbi de lalele. Doar în 2017, Olanda a produs aproximativ 2 miliarde de lalele, pe o piață care produce miliarde de euro anual. O industrie care a început cu visul lui Suleyman Magnificul de a cuceri stepele asiatice și cu ritualuri secrete de adorat lalele la lumina lunii în Constantinopol. Totul culminând cu mania lalelelor din secolul XVII în Republica Olandeză, considerată în unele cercuri de istorici ca fiind și prima „bulă speculativă” din economia europeană.

Într-o dimineață, în 1637, un pescar mănâncă la micul dejun un bulb rar de lalea, crezând că este o ceapă. El va ajunge la închisoare pentru o zi deoarece micul lui dejun ar fi putut să plătească salariile unui echipaj întreg pentru un an. Ne aflăm astfel la apogeul tulpenmanie, maniei lalelleor, în Republica Olandeză. Dar cum s-a ajuns aici?

Laleaua este originară dintr-un soi de flori sălbatice care creșteau la poalele lanțului Himalaia. Sub Suleyman Magnificul (Soliman cel Strălucit), fostele provincii ale Imperiului Persan au trecut sub stăpânirea Imperiului Otoman astfel că laleaua a ajuns în Europa în secolul XVI, ca și tribut din partea provinciilor supuse. De la curtea Imperiului Otoman, au ajuns ulterior la toate marile curți europene, cucerind curtea Regelui Soare, care va declara laleaua floarea oficială a curții, precum și alte curți regale europene.

annie-spratt-523897-unsplash

Foto: Annie Spratt, CC, 2018.

În Constantinopol, laleaua era apanajul grădinilor sultanilor celor mai bogați iar comerțul cu această floare a fost mult timp interzis. Însă în secolul XVI, secolul stabilizării marilor rute comerciale în Europa, negustorii au creat rute comerciale clandestine cu bulbi de lalele, pentru a satisface cererea care venea din partea celor mai înstăriți oameni din Europa. În paralel, în grădinile secrete ale sultanilor din Constantinopol se organizau reuniuni secrete de privit lalele care se deschideau în toiul nopții, la lumina lunii.

Astfel, Conrad Gesner (ulterior Clusius), prefectul Grădinii Imperiale a Ierburilor Aromate din Viena, a reușit în 1560 să obțină ilicit bulbi de lalele. Gesner este de asemenea creditat cu primele descrieri botanice amănunțite ale acestor flori, precum și cu primele experimente de încrucișări ale lalelelor.

Laleaua este o plantă cu bulbi din familia Liliaceae și chiar și astăzi, cea mai mare varietate de lalelele se găsește în Munții Pamir, Munții Hindu Kush și stepele din Kazakhstan. Denumirea lalelelor provine din cuvântul persan „lale” – لاله, iar scrierea în caractere arabe se aseamănă cu Allah. Chiar și astăzi, laleaua se află pe steagul Iranului și pe Rialii iranieni și este considerată în lumea arabă ca fiind o floare sfântă. De asemenea, epoca de apogeu a Imperiului Otoman este cunoscută în turcă și ca Lale Devri, Epoca Lalelelor, laleaua fiind asociată și cu abundență.

Majoritatea lalelelor pe care le cunoaștem astăzi sunt lalele hibrid, create prin încrucișarea lalelelor botanice – lalele originale. Lalelele se pot reproduce în trei moduri diferite: prin bulbi, care cresc natural lângă bulbul „mamei” și care sunt genetic identici cu planta mamă, prin semințe, polenizarea ducând în general la crearea de alte specii și subspecii de lalele, și prin micropropagare, o metodă modernă prin care din celule/țesut limitat colectate din planta „mamă” se creează plante noi. Metoda de micropropagare sau polenizare în laborator dau cel mai des plante sterile, majoritatea lalelelor din comerț fiind deci plante sterile. Lalelele din bulbi pot înflori în aproximativ un an, pe când cele din semințe au nevoie de până la opt ani până să poată înflori.

În societatea olandeză, lalelele au devenit atât de populare, încât în secolul XVII exista o bursă a lalelelor, unde se vindeau bulbi de lalele la prețuri exorbitante. Considerată ca fiind prima bulă speculativă din Europa, termen contestat de anumiți istorici deoarece acest fenomen nu a afectat economic societatea olandeză la scară largă, termenul de tulpenmanie, mania lalelelor, este și astăzi un termen folosit în afaceri de speculație când prețul final deviază puternic de valoarea intrinsecă a obiectului speculației.

annie-spratt-523899-unsplash

Foto: Annie Spratt, CC, 2018.

Anumite surse istorice poziționează prețul unor bulbi de lalele de până la 10 ori salariul unui meșteșugaș la apogeul maniei lalelelor în Republica Olandeză, în februarie 1637. În 1841, jurnalistul britanic Charles Mackay susținea în cartea lui „Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds că în mania lalelelor, s-au oferit 5 hectare de pământ pentru un singur bulb de lalea Semper Augustus. Patruzeci de bulbi s-au vândut cu 100.000 de florini, iar în vremea respectivă o tonă de unt se vindea cu 100 de florini, deși datele istorice cu privire la prețuri, tranzacții și salarii din vremea respectivă sunt contestabile. Se știe însă că orașele olandeze și europene făceau schimburi oficiale de lalele iar în Olanda, toți cetățenii, indiferent de statut, încercau să comercializeze lalele.

În februarie 1637, bursa speculativă olandeză s-a prăbușit, atunci când negustorii nu au mai putut găsi oameni care să plătească mai mult decât plătiseră ei pe bulbii de lalele iar pe piața liberă se găseau acum cu până la de 10 ori sub prețul plătit de ei sau sub prețul pe care urmau să îl plătească, conform contractelor deja semnate. Astfel că, guvernul olandez a trebuit să intervină pentru a stabiliza situația, dând opțiunea negustorilor de ieși din aceste contracte plătind doar 10% din suma agreată. A urmat o perioadă de normalizare și democratizare a pieței lalelelor din care ne mai rămâne însă o bogată moștenire artistică ilustrând lalele, din perioada de aur a artei olandeze.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: